Ieşenii vor aştepta autobuzele şi tramvaiele în staţii noi

marți, 07 ianuarie 2020, 13:58
1 MIN
 Ieşenii vor aştepta autobuzele şi tramvaiele în staţii noi

Firma nemţeană Belmar Prod va monta o sută de copertine (adăposturi) pentru peroanele staţiilor de transport public. A fost singura ofertă a licitaţiei lansate în acest sens de Primăria Iaşi. Preţul de pornire a fost 1,72 de milioane de lei, iar nemţenii au licitat pentru 1,62 de milioane. Durata contractului este de 12 luni din momentul semnării lui. 

Dimensiunile de gabarit ale celor 20 adăposturi de staţii de tramvai luate în considerare sunt 2,9 metri înălţime, 6 metri lungine şi 1,45 metri lăţime. Trebuie spus că aceste peroane abia dacă ajung la un metru, călătorii fiind nevoiţi să se înghesuie la urcarea şi coborârea din mijoacele de transport. Conform caietului de sarcini, cele 80 de adăposturi care vor fi amplasate în staţii de autobuz vor avea 2,3 metri înălţime, 1,6 metri lăţime şi 4 metri lungime. Amintim că, potrivit declaraţiilor directorului Companiei de Transport Public, staţiile de autobuz vor fi primele dotate cu panouri de afişaj al timpilor de aşteptare, începând cu cele mai aglomerate din centrul oraşului.

Comentarii