De Business

Punem punctul pe știi

Crochiuri economice

În aşteptarea Legii prevenţiei, proliferează reglementarea de noi sancţiuni

luni, 27 noiembrie 2017, 02:50
3 MIN
 În aşteptarea Legii prevenţiei, proliferează reglementarea de noi sancţiuni

Tinzând să facă un de la intrarea în malaxorul Legislativului, proiectul Legii prevenţiei, care ar urma să instituie regula ca nicio firmă să nu mai fie sancţionată dacă nu este mai întâi avertizată şi îndrumată, a trecut recent (abia) de Senat. Până să opereze efectiv însă, nici actele normative ce prevăd noi şi noi sancţiuni, care îi pasc pe cei din mediul de afaceri, nu contenesc să apară. Avem, astfel, între altele, o proaspăt reglementată sancțiune pentru comercializarea de către distribuitorii autorizați ai CMEF dotate cu rolă jurnal de hârtie. Odată procopsit cu aceasta, împricinatul comerciant/operator economic trebuie să plătească o amendă cuprinsă între 2.000 lei şi 4.000 lei. Potrivit OUG nr. 20/2017 pentru instituirea unor măsuri fiscal-bugetare avem de-a face, între altele, şi cu modificarea dispozițiilor privind sancțiunile contravenționale.  

Modificările amintite s-au făcut în sensul „contopirii unor contravenții, ori al revizuirii şi reaşezării lor, pe anumite intervale valorice. Pentru aceasta s-a luat în considerare principiul proporţionalităţii dintre faptă şi sancţiune” (http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-og-nr-20-30-08-2017&pageâ2). De relevat că „pot fi aplicate amenzi apropiate ca şi cuantum pentru două fapte care au un grad de pericol social diferit. Astfel, un comerciant/operator economic care nu afişează anunţul de atenţionare privind obligaţia de a elibera bonuri fiscale, poate fi sancţionat cu amendă fixă de 3.000 lei, aproape la fel de aspru ca un operator economic care nu emite bonuri fiscale, caz în care, dacă suma nejustificată este de până la 300 de lei, amenda este de 3.500 lei” (http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-og-nr-20-30-08-2017&pageâ2). În situaţia în care un operator economic săvârșește „o contravenție, dintr-un grup de contravenții individualizat de legiuitor, acesta este sancționat cu amendă în cuantum situat între 2.000 lei și 4.000 lei.

Dacă în termen de 30 de zile, operatorul economic săvârșeșete o nouă contravenție, cuantumul amenzii crește, fiind situat între 4.000 lei și 6.000 lei”. Orice recidivă într-un termen de un an – adică dacă se constată săvârșirea unei noi contravenții (din același grup individualizat) în următorul interval de 12 luni – atrage aplicarea unei amenzi cuprinse între 6.000 și 8.000 lei” (http://itva.ro/documents/OUGnr.20.pdf). Duritatea normei merge până acolo încât în scopul descurajării celor vizaţi să mai repete săvârșirea aceleiași contravenții se exclude acordarea posibilităţii de se a achita jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore de la administrarea sancţiunii. Apoi, pentru că şi întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar este importantă, un recent proiect de lege vine cu sancțiuni aplicabile în cazul încălcării obligației efectuării transferurilor bancare doar pe baza documentelor justificative prezentate de plătitori.

Adăugăm că sancţiunile privesc şi neregulile ivite în cazul în care transferurile respective se efectuează prin instrumente de plată cu acces la distanță, dacă apar neconformităţi legate de existența documentelor justificative legale în evidențele plătitorilor. Observăm şi în acest caz că nivelul pecuniar nu este nici pe departe unul nesemnificativ. Astfel, potrivit Legii nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea OUG nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (http://www.ces.ro/newlib/PDF/proiecte/Lege-modif-lege-70-sisteme-plata-2017.pdf), o asemenea contravenţie se sancţionează – nici mai mult, nici mai puţin decât – cu o sumă situată între 3.000 şi 4.500 lei, amendă care, evident, se face venit la bugetul de stat.

 

 

Comentarii