Încă 17 decese la persoane infectate cu noul coronavirus. Două sunt din Iaşi

duminică, 19 iulie 2020, 13:40
1 MIN
 Încă 17 decese la persoane infectate cu noul coronavirus. Două sunt din Iaşi

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au murit în România 17 persoane infectate cu noul coronavirus.

Potrivit sursei citate, până duminică, 2.026 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat. "În intervalul 18.07.2020 (10,00) – 19.07.2020 (10,00) au fost înregistrate 17 decese (5 bărbaţi şi 12 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Gorj, Iaşi, Maramureş, Olt şi Sibiu", precizează GCS.

Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, două decese la categoria de vârstă 50-59 ani, patru la categoria de vârstă 60-69 ani, cinci decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi patru decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. Potrivit GCS, 16 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi. 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii