Încă o tentativă de renovare a Casei Pătrate, după alte două eşuate. Preţul oferit rămâne neschimbat

luni, 11 septembrie 2023, 01:50
1 MIN
 Încă o tentativă de renovare a Casei Pătrate, după alte două eşuate. Preţul oferit rămâne neschimbat

După două licitaţii eşuate doar pentru documentaţie şi una cu tot cu pachetul de lucrări de asemenea anulată, Instituţia Prefectului mai încearcă o dată să găsească un proiectant şi un constructor pentru renovarea energetică a Palatului Administrativ, Noua licitaţie începe de la aceeaşi valoare estimată, 48,55 milioane de lei, bani obţinuţi din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 5 – Valul renovării. Ofertele sunt aşteptate până pe 17 octombrie, iar contractul de lucrări este prevăzut să se deruleze pe parcursul a 22 de luni, o durată mai mare decât era propusă la procedura anterioară (14 luni).

Sunt vizate mai multe obiective: reducerea cu peste 60 la sută a consumului de energie termică pentru încălzire, respectiv un consum de 30 la sută din surse regenerabile pentru încălzirea apei menajere şi pentru iluminat – cu panouri solare cu tuburi presurizate, respectiv panouri fotovoltaice.

Toate instituţiile care funcţionează în clădire au fost anunţate să fie pregătite să se mute temporar în alte spaţii. Casa Pătrată aparţine Ministerului Afacerilor Interne, adică Prefecturii, toţi ceilalţi fiind chiriaşi. Cei peste 300 de angajaţi care lucrează aici ar putea să fie relocaţi la începutul anului viitor, dacă contractul va fi atribuit. 

CITEȘTE ȘI: Evacuarea Casei Pătrate se amână: motive tehnice. Relocarea sutelor de angajați va dura 2 ani și jumătate

Comentarii