Încă o zi de geruri siberiene, ce ajung la – 22 grade. Medicii fac faţă cu greu la solicitări

joi, 01 martie 2018, 02:50
1 MIN
 Încă o zi de geruri siberiene, ce ajung la – 22 grade. Medicii fac faţă cu greu la solicitări

Zilele acestea s-a intervenit cu dificultate în anumite zone ale judeţului, echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanţă (SAJ) Iaşi ajungând cu greutate la solicitările care au venit din zone izolate. 

Astfel, în cursul zilei de marţi s-a intervenit la un număr de 388 de solicitări, dintre care 265 în timpul zilei, în intervalul 7-19, şi la 123 de solicitări pe timpul nopţii, după ora 19. Ieri până la ora 17 s-a intervenit la 220 de cazuri, în acel moment aflându-se în aşteptare 15 solicitări care urmau să fie preluate după eliberarea echipajelor aflate în misiune. „S-a circulat cu dificultate în aceste zile, în condiţii de iarnă, cu toate acestea s-a ajuns la toate solicitările“, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi. Potrivit avertizărilor lansate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), vremea va continua şi astăzi să fie extrem de rece, teritoriul României fiind influenţat de un val de frig care aduce temperaturi ce pot ajunge până la -22 grade Celsius.

Cititi si: "Bestia din Est" – valul de ger siberian – a ucis cel pu]in 10 persoane

Cititi si: "Ursul din Siberia" a ucis 46 de oameni. Frigul extrem î[i face de cap în Europa

 

 

 

Comentarii