Încă un trofeu european se apropie

marți, 15 mai 2018, 01:43
2 MIN
 Încă un trofeu european se apropie

 

După succesul obţinut de SCM Craiova la handbal feminin, băieţii de la Potaissa Turda sunt aproape de a câştiga Cupa Challenge

Echipa de handbal masculin Potaissa Turda a învins luni, la Cluj-Napoca, formaţia elenă AEK Atena, cu scorul de 33-22 (14-11), în manşa tur a finalei Challenge Cup. Returul va avea loc în 20 mai, la Atena, pentru câştigarea trofeului. Pentru Potaissa au marcat Asoltanei 7 goluri, Ghiţă 7, Cîntec 7, Szöke 4, Thalmaier 2, Zacaciurin 2, Iancu 1, Adomnicăi 1, Savic 1, Ignat 1, iar de la AEK s-a remarcat Mylonas, cu şapte reuşite. Partida retur va avea loc la Atena, în 20 mai, cu trofeul pe masă. Potaissa Turda s-a calificat în finală după ce a eliminat formaţia islandeză IBV Vestmannaeyjar (28-31 şi 28-24), în timp ce AEK Atena a trecut de Madeira Andebol SAD (29-21 şi 23-23). În sferturi, Potaissa Turda a eliminat formaţia norvegiană FyllingenBergen (29-24 şi 30-32). În optimi a trecut de belgienii de la HC Vise BM (44-24  şi 24-29), iar în turul III al competiţiei a eliminat echipa kosovară KH Trepca (35-19 şi 40-30). În sezonul trecut, Potaissa Turda a jucat finala Challenge Cup, fiind învinsă de Sporting. România a bifat trei faze finale de cupe europene în acest sezon: CSM Bucureşti la Turneul Final Four al Ligii Campionilor (medalie de bronz), SCM Craiova în Cupa EHF, pe care a câştigat-o (ambele la feminin), respectiv Potaissa Turda în finala Challenge Cup (masculin). Challenge Cup la handbal masculin a fost cucerită anterior de alte trei echipe româneşti: Steaua Bucureşti şi HC Odorhei, o dată, iar UCM Reşiţa de trei ori.

Comentarii