Începe refacerea celui mai prost drum judeţean

joi, 26 septembrie 2019, 01:50
1 MIN
 Începe refacerea celui mai prost drum judeţean

La mai bine de doi ani de la aprobarea includerii proiectului în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, contractul de modernizare a 36 km de drum judeţean a fost adjudecat. 

A fost nevoie de o suplimentare a fondurilor alocate de la Bucureşti cu bani din bugetul Consiliului Judeţean, respectiv cu 19,3 milioane de lei, pentru ca oferta să fie atractivă. Pe de altă parte, segmentul de drum de pe DJ 246 (limita judeţului Vaslui-Tufeştii de Sus-Scânteia-Şcheia-Drăguşeni-Ipatele-Ţibăneşti) merge uneori direct pe pământ, asfaltul – acolo unde mai există – fiind spart mai peste tot.

De realizarea carosabilului se va ocupa asocierea SC Danlin XXL SRL – SC Conest SA – SC Hydrostroy A.D., aceasta din urmă fiind o firmă din Bulgaria. Licitaţia a fost adjudecată pentru suma de 69,5 milioane de lei fără TVA, iar termenul de finalizare este de un an şi jumătate, cu o garanţie a lucrării de trei ani şi jumătate.

Comentarii