Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Cu două săptămâni în urmă, Clubul Sportiv Politehnica Iaşi şi Asociaţia Judeţeană de Rugby şi-au dat mâna şi au întocmit un plan de redresare al sportului cu balonul oval în Iaşi, pe care l-au şi înaintat autorităţilor locale. Acum,cert este că documentul, care a fost prezentat în rezumat şi în „Ziarul de Iaşi” a fost trimis unde trebuie şi se aşteaptă un răspuns. Un răspuns care, în vremurile când lovituri de măciucă lovesc în unicul sport de echipă care mai rezistă în urbe, devine din ce în ce mai iluzoriu.

Din punct de vedere a tradiţiei, rugbiul ieşean merită cu prisosinţă să revină unde îi este locul. Nu spunem că a dispărut: există o echipă feminină care câştigă ani de ani titluri, iar cei care spun că e uşor să câştigi titluri când ai 2-3 adversari şi joci câteva turnee pe an le putem răspunde că este greu să întreţii o echipă feminină de rugby în oraşe în care nici rugbiul masculin în XV nu este prea popular. Apoi, mai avem în oraş câţiva tehnicieni de valoare care refuză să depună armele şi se încăpăţânează să producă talente pentru alţii. În plus, rugbiul ieşean ar trebui să se pregătească pentru a deveni septagenar. Corect „ar fi trebuit”, dacă nu ar fi intervenit seismul din 2019 care a rupt continuitatea acestui sport.

Proiectul semnat de cei doi preşedinţi, Corneliu Ghenea de la AJR şi Vasile Manole de la CS Politehnica, merită studiat cu atenţie, fiindcă nu prezintă doar obiectivul imediat, înscrierea echipei ieşene în Divizia Naţională de Seniori (DNS – al doilea eşalon al ţării), obiectiv care poate fi îndeplinit în mare parte prin resursele clubului, ci şi un plan pe termen mediu şi lung care vizează revenirea în Superligă sau chiar cucerirea de trofee. Ceea ce, doar cu banii unui club polisportiv finanţat din surse ministeriale, eventual suplimentate cu mici sponsorizări punctuale, este greu. Rugbiul în XV este unul dintre puţinele sporturi de echipă ieşene cu succese mari în trecut, alături de volei feminin, baschet masculin şi handbal feminin. La Iaşi a poposit, în epoca anterioară, o Cupă a României , și au mai apărut alte trei bucăți Cupe  la Politehnica,  Echipă carea luat bronzul naţional în 2003, prin eforturile firmei „Nena” a lui Petru Vieru, nu numai financiare şi logistice, dar şi „lobbystice”. În rest, rugbiul ieşean s-a menţinut prin eforturile USAMV (Institutul Agronomic), sau unele sponsorizări modeste. Dar a înghiţit şi „ţepe” cum s-a întâmplat cu galezii de tristă amintire de la Crownford acum vreo 15 ani. Şi cum rugbiul ieşean riscă să-şi piardă ultimele vestigii de branding prin dispariţie, proiectul era nu numai util, ci şi necesar. Numai că hiba reprezintă tocmai destinatarii cerererii, adică aceia cu securea.

Iaşul nu este Timişoara, să aibă francize de la Londra. Iaşul nu este Clujul, să aibă un primar cu mare dragoste de sport. Iaşul nu este Baia Mare, unde sportul acesta este divinizat. Dar Iaşul a dat şi dă încă o mulţime de jucători echipei naţionale: regretatul Gigi Drobotă, Emil Crişan, Clement Nemesniciuc, pe vremuri, Mihăiţă Lazăr, Daniel Plai, Tudor Butnaru, acum, sunt doar câteva nume care arată că în anul blestemat 2019 s-a produs o crimă sportivă. Şi nu numai una, dacă ne referim şi la baschet, volei sau handbal. Atunci, echipa Iaşului evolua în Superligă, cu o echipă tânără, pigmentată cu câţiva străini de valoare şi antrenată de un mare tehnician, George Sava. Era cam „ciuca bătăilor”, dar avea perspective, mulţi specialişti declarând că este una dintre cele mai spectaculoase echipe din campionat, cu un potenţial imens. Dar sabia era deja pregătită pe grumazul sportului ieşean. Preşedintele Politehnicii, cu un spirit de anticipaţie şahist, a propus înscrierea echipei în DNS, ceea ce a stârnit priviri „rugbistice” mânioase. Ulterior, s-a dovedit că Vasile Manole avea dreptate. La doi ani distanţă, rugbiul şi clubul tutelar au dat mână cu mână. Însă şansele sunt minime. Se poate aştepta ceva bun de la Palatul Roznovanu când sabia lui Damocles-Zamolxes ameninţă cu tăişul ascuţit mult iubita echipă de fotbal şi maşina de dezbinat funcţionează la maximum?

Şi totuşi demersul oamenilor de rugby din Iaşi nu e inutil. Chiar dacă şansele sunt minime, spre zero, el demonstrează că rugbiul ieşean se încăpăţânează să existe. Să renască şi să reziste.