Încet-încet, spitalele se umplu, din nou, cu bolnavi de COVID

marți, 31 august 2021, 01:50
1 MIN
 Încet-încet, spitalele se umplu, din nou, cu bolnavi de COVID

Număr mai mic de noi cazuri ieri, raportate pentru judeţul Iaşi, dar şi un număr ai mic de teste. Dacă duminică erau raportate 41 de noi cazuri, ieri, doar 19 ieşeani au fost diagnosticaţi cu COVID-19. 

În schimb, gradul de ocupare a paturilor pentru bolnavii de COVID a crescut, de la 77 la 86. Din punctul de vedere al secţiilor ATI, ieri mai erau libere doar cinci paturi dintre care două la Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Spiridon, un pat la Spitalul Municipal Paşcani şi un pat la Spitalul de Neurochirurgie.

Secţia ATI COVID de la Spitalul de Boli Infecţioase funcţionează la capacitate maximă.

Pentru persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus, în unităţile sanitare sunt puse la dispoziţie 163 de paturi, dintre care 97 de paturi pentru bolnavii confirmaţi pozitiv cu COVID-19 (CF Paşcani – 22 paturi, CF Iaşi – 15 paturi, Spitalul Orăşenesc Hârlău – 12 paturi, Spitalul de Pneumologie – 28 paturi, Spitalul de Boli Infecţioase – 20 de paturi) şi 67 de paturi în zonele roşii destinate pacienţilor cu alte patologii şi confirmaţi pozitiv cu COVID-19.

De asemenea, numărul persoanelor vaccinate este în continuare scăzut. Pe 29 august au fost vaccinate 257 de persoane, dintre care 169 persoane au primit doza I şi 88 persoane au primit doza a II-a.

Cu privire la administrarea vaccinului Johnson & Johnson, până în momentul de faţă au fost efectuate 22.919 de vaccinări, 107 doze fiind administrate în ultimele 24 de ore.

Comentarii