Închideţi problema retrogradării!

joi, 21 martie 2019, 02:43
3 MIN
 Închideţi problema retrogradării!

 

 

Politehnica Iaşi trebuie să gestioneze eficient perioada de pauză pentru a nu avea surprize neplăcute în play-out

 

Succesul obţinut sâmbătă, la Călăraşi, a picat perfect pentru Politehnica Iaşi. Cele trei puncte obţinute au oferit linişte în această perioadă, în care campionatul este întrerupt, Iaşul ajungând pe locul II în clasamentul play-out-ului. S-a evitat astfel tensionarea suplimentară a unei echipe care pierduse trei meciuri la rând şi care, dacă ceda şi la Călăraşi, ajungea pe locul de baraj, la doar două puncte de prima poziţie retrogradabilă!

Politehnica, care are trei puncte în plus faţă de echipa clasată pe locul care duce la baraj, trebuie acum să gestioneze eficient pauza competiţională, pentru a remedia problemele de exprimare existente în 2019 şi a creşte calitatea prestaţiilor. Asta pentru că drumul în play-out este lung…

La prima vedere, dacă luăm în considerare ceea ce s-a văzut până acum, Dunărea Călăraşi şi Concordia Chiajna au cele mai puţine argumente în lupta de menţinere în Liga I. Nu numai ca puncte, ci şi ca valoare a jucătorilor ori exprimare. Multă lume le vede deja condamnate pe cele două formaţii, însă renaşteri s-au mai văzut. În ce priveşte evitarea locului de baraj, lupta se dă acum între FC Voluntari şi FC Hermannstadt, care sunt la egalitate de puncte. Pe ilfoveni mulţi îi vedeau deja scăpaţi când un antrenor precum Cristiano Bergodi a venit pe banca tehnică. Asta chiar dacă la acel moment FC Voluntari ţinea strâns lanterna. Dacă urcuşul grupării de la marginea Bucureştiului va continua, lupta pentru evitarea locului VI se va ascuţi. Hermannstadt are probleme majore, generate şi de lotul subţire dar şi de faptul că nu joacă deloc acasă, aşa că mulţi văd Sibiul (cel puţin) la baraj. Din calculele barajului nu trebuie excluse nici FC Botoşani, care se află în regres după începutul foarte bun de an, şi nici chiar Dinamo, care suferă mult la capitolul omogenitate, în timp ce Gaz Metan Mediaş, care are cinci puncte avans faţă de locul cu emoţii, e ceva mai liniştită pentru moment.

Un aspect foarte important legat de prima poziţie de deasupra locurilor retrogradabile este legat de calitatea echipelor de la vârful Ligii a II-a. Dacă până acum barajul a fost câştigat numai de echipe de primă ligă, în acest an duelul care va închide sezonul va fi extrem de dificil pentru formaţiile din elită. Asta pentru că la baraj ar putea ajunge una dintre echipele puternice ale eşalonului doi, Petrolul Ploieşti, “U” Cluj ori Chindia Târgovişte, formaţii care au condiţii foarte bune.

Trăgând linie, Iaşul trebuie să crească în această pauză, să acumuleze apoi cât mai multe puncte, pentru a închide rapid calculele retrogradării. Liniştiţi în clasament, cu cel puţin trei echipe băgate mult sub ea, Poli poate să abordeze apoi partidele ulterioare fără presiune. Mai calmi, ieşenii se pot bate apoi pentru atingerea noului obiectiv al sezonului, câştigarea play-out-ului.

Clasament play-out: 1. Gaz Metan Mediaş – 22 p (4-1); 2. Poli Iaşi – 20 p (2-3); 3. Dinamo – 19 p (3-2); 4. Botoşani – 19 p (1-2); 5. FC Voluntari – 17 p (4-1); 6. FC Hermannstadt – 17 p; (2-4); 7. Dunărea Călăraşi – 12 p (1-4); 8. Concordia Chiajna – 11 p (2-2). Etapa viitoare (29 martie – 1 aprilie): Dinamo – FC Hermannstadt (vineri), Concordia Chiajna – FC Voluntari, Poli Iaşi – Gaz Metan (duminică), FC Botoşani – Dunărea Călăraşi (luni).

 

Comentarii