Inspectorii ITM Iaşi au descoperit anul trecut doar 147 persoane fără contract

vineri, 05 octombrie 2018, 01:50
3 MIN
 Inspectorii ITM Iaşi au descoperit anul trecut doar 147 persoane fără contract

Amenzile aplicate de instituţie s-au ridicat la 2,8 milioane de lei, dar din suma totală s-au încasat doar 140.000 lei adică aproape 5%.

Firmele ieşene care plătesc salariaţii la negru, adică nu declară veniturile acestora la ANAF şi nici nu încheie contracte individuale de muncă tuturor salariaţilor au trecut anul acesta prin furcile caudine ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi (ITM), care au realizat de la începutul anului şi până în prezent  nu mai puţin de 1.342 de controale. În urma acestora, un număr de 79 de firme au fost depistate cu nereguli de acest gen, la aceşti angajatori prestând activităţi ilegal un număr de 147 de persoane. Amenzile date s-au ridicat la suma de 2,8 milioane de lei, însă doar 4,9% dintre angajatori şi-au plătit datoriile, mai exact, din total s-au achitat 140.000 de lei.  Alte 88 de persoane fizice au fost sancţionate cu avertisment pentru muncă fără semnarea unui contract individual de muncă. Controalele celor de la ITM au vizat firmele de construcţii, cele de servicii poştale şi curierat, restaurantele de tip fast-food, fabricile de mobila şi firmele care comercializează mobilă, firmele de colectare şi reciclare a deşeurilor, agenţiile de turism, dar şi firmele care au ca angajaţi persoane din străinatate. Controalele s-au făcut în afara programului de lucru, adică noapte sau în zilele libere, în trafic, pe şantiere, în cluburi, pe terenurile agricole şi forestiere, etc.

Care sunt obligaţiile angajatorilor

„Angajatorul este obligat să păstreze la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă , pe hârtie sau electronic, pentru salariaţii care prestează activităţi în acel loc. De asemenea, angajatorii au obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit de program şi de a supune controlului inspectorilor această evidenţă. Neconformarea se sancţionează cu amendă de 10.000 de lei iar angajatorul poate relua activitatea numai după achitarea amenzii şi nu mai după ce a remediat defecţiunile care au condus la sistarea activităţii. Reluare activităţii  cu încălcarea comdiţiilor de remediere constituie infracţiune care se pedepseşte prin lege”, au declarat reprezentanţii ITM Iaşi.

Cea mai mare creştere a numărului de contracte

Raportat la ultimii 10 şapte ani, observăm că a scăzut numărul de firme găsite cu nereguli la capitolul „muncă nedeclarată”, dar şi numărul de muncitori la negru. Dacă în anul 2011 au fost înregistraţi 367 de angajatori care au încălcat legea şi au fost găsite 687 de persoane care lucrau fără contract individual de muncă, observăm că de la an la an, numărul a scăzut drastic, acum cinci ani ajungând la 170 de angajatori şi 326 de muncitori la negru. Explicaţia inspectorilor în muncă este aceea că legile sunt mult mai dure, amenzile sunt mari iar angajatorii nu vor să mai rişte să fie găsiţi în afara legii, deoarece există repercursiuni prea mari. Pe cealaltă parte, ieşenii sunt mai pragmatici şi cer ei contract de muncă de la angajator, cer să li se respecte drepturile şi vor să contribuie cu vechime în câmpul muncii pentru pensie, adică sunt mai conştienţi cu privire la acest aspect. În prezent, în judeţul Iaşi există un număr de 211.918 contracte individuale de muncă, cifră confirmată de ITM la data de 20 septembrie a.c. (mai mare ca în aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost 205.000 de contracte) şi un număr de 20.900 de angajatori activi. Dintre cele peste 200.000 de contracte, 179.000 sunt cu normă întreagă şi 38.000 cu jumătate sau un sfert de normă. Comparativ cu celelalte judeţe ale ţării, reprezentanţii ITM au afirmat faptul că judeţul Iaşi a înregistray cea mai mare creştere a numărul de Contracte individuale din ţară, raportat la anul 2017. Mai exact, la Iaşi numărul acestora a crescut cu 11,29%, fiind unicul judeţ care a depăşit procentul de 11%. (Paula TROFIN) 

Comentarii