Întâmplări cu flăcări şi atracţie gravitaţională

vineri, 13 martie 2020, 11:24
2 MIN
 Întâmplări cu flăcări şi atracţie gravitaţională

* E primăvară, natura se trezeşte din nou la viaţă, păsările călătoare se întorc în ţară fără a fi ţinute în carantină la frontiere şi mulţi săteni le aşteaptă cu drag şi cu oalele cu apă pe foc, dacă nu ţin post. Cei care ţin respectă, în primele zile din Postul Mare, şi nişte obiceiuri bătrâneşti pe cât de inutile, pe atât de amuzante. De exemplu, prin multe regiuni, tinerii adună din curţile oamenilor roţi vechi, le ung cu păcură, le aprind şi le dau de-a dura de pe deluţ, iar alţii leagă de sârme ghemotoace de câlţi înmuiate în păcură, le dau foc şi le învârt pe întuneric, să obţină interesante cercuri luminoase, în vreme ce fetele se adună şi recită poezii bătrânilor. Am aflat că şi în 2020 datina a fost respectată, cam aşa:

* Pe fondul consumului, tinerii din Machitori au demontat roţile tractorului din curtea unui consătean (enorme, după cum s-a spus după aia şi la la jurnalele de ştiri), le-au împins în vârful dealului, le-au stropit cu benzină, le-au aprins şi le-au dat drumul la vale, spre baltă; vântul le-a schimbat direcţia şi le-a dus spre localitate. Elevii sunt cei mai bucuroşi, fiindcă deocamdată nu există fonduri pentru construit o şcoală nouă; tot atunci, pe zidul Primăriei a apărut un afiş foarte realist, reprezentându-l pe primar în mărime naturală, motiv pentru care adversarii săi politici l-au acuzat că deja îşi face campanie electorală. A doua zi s-a descoperit că nu era afiş, ci chiar domnul primar.

* Fără legătură cu obiceiurile strămoşeşti, în vârful unei străzi din cartierul Bugetari (o stradă în pantă foarte mare) a fost parcat compresorul (cilindrul compactor, cum i se mai spune) care nivela de două zile asfaltul proaspăt turnat (şoferul coborâse la un chioşc, să-şi ia bere); din nefericire, frânele sale erau defecte, aşa că utilajul a luat-o la vale, tot mai tare, cam ca roţile împinse de flăcăi de pe dealuri. Din fericire, toţi cei surprinşi de deplasarea bolidului au supravieţuit şi au fost redaţi ulterior familiilor lor, fiind strecuraţi pe sub uşile apartamentelor sau împăturiţi şi băgaţi în cutiile poştale.

* Mai mulţi flăcăi din Consumatori au decis să respecte datina cu ghemotoacele din câlţi aprinse şi învârtite cu sârma, dar în prealabil au băut banii de sârmă şi au folosit sfori (nu mai amintim faptul că în şcoală, la ora de fizică la care s-au predat noţiuni despre forţa centrifugă, ei fuseseră la film). Ghemotoacele incandescente învârtite mult prea repede au ars sforile şi au zburat ca din praştie spre fetele din localitate, adunate în faţa bufetului, care recitau poezii în faţa unui public alcături din bătrâni, tot după datină. Mai exact, au zburat spre domnişoara Margareta Burete, care tocmai recita "La oglindă" şi care va ieşi din casă de-abia peste câteva luni, când îi va creşte părul.

Comentarii