Intră blondele în joc!

marți, 16 iulie 2019, 01:50
3 MIN
 Intră blondele în joc!

În noiembrie, Marele Blond îşi înfruntă atât destinul, cât şi temerea de a fi bătut de o femeie.

Nu trebuia să fii bruneta Mafalda ca să realizezi că pesediştii de sex masculin măsuraţi pentru o posibilă candidatură la prezidenţialele din toamnă – Teodorovici, Pleşoianu şi Şerban – se vor plasa în marja de eroare. Ei înşişi reprezintă nişte greşeli ale politicii în genere, strălucitori prin incompetenţă, clănţăneală şi impunitate. 

Ceea ce trebuia să se întâmple se va petrece. Contrariată de jalnica imagine a colegilor din PSD, blonda din fruntea guvernului – Viorica Dăncilă – a anunţat că dacă partidul i-o va cere va intra în lupta pentru Cotroceni. Imediat, blonda de la conducerea primăriei celui mai mare oraş al României – Gabriela Firea – a declarat că e gata să se sacrifice la rându-i pentru partidoi. 

Pe lângă faptul că sunt doar blonde din sticluţă, cele două pesediste mai seamănă din alte cel puţin două puncte de vedere. Au simţul afacerilor – una a băgat România în faliment, cealaltă, Bucureştiul. Au simţul ridicolului – ambele susţineau cu tărie că nu vor cu niciun chip să participe la alegerile prezidenţiale. Dar adevărul trebuie respectat: atât Gabi, cât şi Viorica stau mai bine în sondaje decât masculii din partidul penalilor.

Semnele sunt edificatoare. Societate patriarhală, România descoperea în femeie dacă nu o victimă sigură atunci un soi de slugă ce a servit din neştiinţă sau naivitate un stăpân tiranic şi imbecil. Dar poporul pesedist se schimbă: decât un lider corupt până în măduva oaselor ca Liviu Dragnea, decât nişte nulităţi patentate ca Teodorovici, Pleşoianu şi Şerban, mai bine o blondă artificială. Gabi sau Viorica?

Cele două au însă şanse reduse să câştige tronul de la Cotroceni. Favorit rămâne Iohannis – un blond autentic! Totuşi, riscurile politice la care se expun potenţialele candidate Firea şi Dăncilă sunt diferite. Chiar dacă pierde, dar ajunge în finală, Gabi îşi va întări poziţia în partidoi şi probabil va prelua şefia PSD în 2020. Chiar dacă ajunge în finală, dar pierde, Viorica va deveni vulnerabilă şi aproape sigur va fi îndepărtată din fruntea partidului penalilor. Pesediştii au mereu nevoie de un vinovat de serviciu pentru a trece mai departe. Ca şi corupţia, PSD e nemuritor şi distrugător.

Atenţie însă! Indiferent de numele pesedistului ce va fi anunţat în această vară pentru a-l înfrunta pe Iohannis, alegerile prezidenţiale vor rămâne în zodia suspansului. Zbaterile lui Tăriceanu, care s-ar dori candidat unic din partea PSD-ALDE, eventuala finală PNL – USR&PLUS, ce ar presupune direcţionarea electoratului pesedist (în turul al doilea) spre un politician de dreapta (stranii negocieri!), ca şi întoarcerea neprihănitei Elena Udrea anunţă o toamnă doldora de poame.

În noiembrie, Marele Blond îşi înfruntă atât propriul destin, cât şi temerea de a fi bătut de o femeie.

Comentarii