IPS Teofan i-a oferit un cadou ministrului Muncii la Coșula

luni, 28 februarie 2022, 09:54
1 MIN
 IPS Teofan i-a oferit un cadou ministrului Muncii la Coșula

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 27 februarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Coșula din județul Botoșani. Tot ieri, ierarhul a binecuvântat Casa monahală „Cuvioșii Paisie și Cleopa” din cadrul așezământului călugăresc.

Numeroși credincioși botoșăneni, dimpreună cu oficialitățile locale și județene, au luat parte ieri la sfintele slujbe săvârșite la biserica Mănăstirii Coșula. Sfânta Liturghie din a treia duminică din Triod a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor format din stareți, preoți și diaconi.

După alocuțiunea rostită de părintele stareț la final, acesta a primit din partea IPS Teofan distincția „Crucea Moldavă”.

Totodată, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a primit „Crucea Moldavă” pentru mireni.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius-Constantin Budăi, a primit o ediție a Sfintei Scripturi, iar cei care au sprijinit ridicarea așezământul monahal au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie.

Aflați amănunte de pe botosaneanul.ro.

Comentarii