Unde ne-aţi dus autostrada, domnilor? Aniversăm încă o Zi a Unirii fără „Autostrada Unirii“

Îşi vor asuma astăzi premierul şi preşedintele în faţa ieşenilor realizarea A8?

vineri, 24 ianuarie 2020, 02:50
5 MIN
 Îşi vor asuma astăzi premierul şi preşedintele în faţa ieşenilor realizarea A8?

Câteva idei „scăpate“ în zona guvernului de la Bucureşti au încins spaţiul public, mai ales la Iaşi. Este vorba de propunerea ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, de înfiinţare a unei companii care să se ocupe de proiectul autostrăzii Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş, dar mai ales de pierderea finanţării europene pentru A8, şi nu numai, anunţată de deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, un bun cunoscător al chestiunilor naţionale legate de infrastructură. 

Dacă, într-adevăr, viitorul exerciţiu financiar european (2021-2027) nu va avea bani pentru această autostradă, rămân următoarele variante, afirmă Dan Radu, lider al Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei:

1. Guvernul negociază o derogare specială pentru România şi o creştere a alocării de fonduri pentru infrastructură pentru 2021-2027.

2. În paralel, Guvernul se grăbeşte şi prinde la finanţare pentru Studiul de Fezabilitate segmentul Ungheni-Iaşi-Tg Neamţ, abia scos de sub PPP.

3. Guvernul îşi dă foc la valiză.

„Nu uităm că pesediştii au pus la pământ acest proiect, după ce Cioloş a dat drumul la treabă pe Tg. Mureş-Ditrău în 2016, contract de SF pe care pesediştii l-au anulat. Patru ani pierduţi degeaba“, încheie Dan Radu lista.

Guvernul este responsabil de realizarea A8

Iniţiatorul Legii Autostrăzii Unirii, deputatul PMP de Iaşi Petru Movilă, s-a arătat, la rândul lui, mai indignat ca oricând de stagnarea proiectului. „Voi solicita premierului şi ministrului Transporturilor să se ocupe şi să răspundă personal de punerea în aplicare a legii. Autostrada Unirii a ajuns bătaia de joc a politicienilor de Dâmboviţa, din Ardeal, dar şi a unor moldoveni. Avem 170 de ani de când Moldova a făcut tot ce s-a putut face pentru ca România să fie România mare, România modernă, pentru ca toţi românii să fim aproape în graniţele noastre istorice. Moldova a fost mulsă de bogăţiile ei şi de milioane de oameni care au fost nevoiţi să se ducă să muncească în alte părţi pentru că niciun guvern al României moderne nu a făcut investiţii în Moldova. Moldova a fost ţinută mereu în subdezvoltare“, a făcut Petru Movilă o sinteză a provinciei post-unire.

Deputatul a spus că se aştepta ca primul pas al Guvernului Orban din 2020 să fie anularea procedurii parteneriatului public-privat orchestrată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză pentru segmentul de la Leţcani la DN 2/E 85 şi atribuirea lui, conform legii, Ministerului Transporturilor. A fost bătaia de joc, nesimţirea celor de la PSD, a amintit Movilă de unde a venit decizia (adoptată prin HG nr. 357/2018). El a explicat că Legea autostrăzii Iaşi-Tg. Mureş anulează şi propunerea de înfiinţare a unei companii care să se ocupe de proiect, companie în care acţionari să fie autorităţile de la Bucureşti şi administraţiile celor patru judeţe traversate de autostradă. „Responsabil de proiect este Guvernul, prin Ministerul Transporturilor“, a subliniat Movilă.

„Răsplata a 30 de ani în care ne-am bătut joc de infrastructura rutieră“

„Primim ce am negociat“, a constatat Cătălin Urtoi, lider al asociaţiei Împreună pentru A8. „Primim răsplata celor 30 de ani în care ne-am bătut joc de infrastructura rutieră, mai ales în Moldova“, a continuat el, indicând şi soluţia de ieşire: „Fără o regionalizare, Moldova nu are nicio şansă!“. Cătălin Urtoi se va afla astăzi în Piaţa Unirii. „Domnule preşedinte Klaus Iohannis, aveţi acum obligaţia să spuneţi ceva şi să lămuriţi situaţia proiectului A8!“, i-a transmis el dinainte şefului statului – care va fi prezent şi va rosti un discurs la manifestările de sub statuia lui Cuza.

Până la Orban, dă asigurări deputatul Marius Bodea că vor fi bani pentru A8

Înainte să o facă preşedintele şi premierul, a dat explicaţii ieri deputatul PNL Marius Bodea. Preşedinte al Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor, ieşeanul a spus că documentul prezentat de colegul său de la USR este doar un draft, o ciornă. „Nu ne aflăm la un moment final al negocie­rilor pe bugetul viitor al Uniunii Europene“, respectiv pe alocările pentru România, a spus el. Liderul liberal s-a arătat conştient că explicaţiile sale nu vor avea priză la public. „Oamenii, pe bună dreptate, nu mai au răbdare“, a spus el, adăugând că va trece în tabăra contestatarilor guvernului dacă se va ajunge totuşi la excluderea finanţării europene a autostrăzii. „Impostura celor care au gestionat în ultimii ani proiectul autostrăzii, tergiversările şi pierderea unor termene importante au creat o uriaşă întârziere pentru A8, iar acum suntem nevoiţi să parcurgem toate etapele administrative, fără de care proiectul nu poate fi declarat sustenabil. De două luni lucrăm neîncetat cu hârtiile pe masă pentru a repara un proiect ucis de pesedişti încă de la stadiul său de început!“, a declarat Marius Bodea într-o conferinţă de presă. Parlamentarul a anunţat că marţi va fi dată şi ordonanţa care scoate tronsonul Leţcani-Soci (DN 2) din procedura PPP şi de la Comisia de Prognoză şi îl redă Ministerului Transporturilor. „A8 va primi finanţare europeană chiar şi din puţinii bani pe care Programul Operaţional de Transport îi are la dispoziţie“, a promis el.

„Nu vor fi doar fonduri UE, ci un mix de finanţări“, a precizat Marius Bodea. Cât priveşte sumele mai mici prevăzute pentru România în următorul exerciţiu financiar, ele sunt justificate de faptul că UE consideră că fondurile alocate până acum au fost suficiente, deşi „nu s-au făcut decât nişte capete de autostradă prin Transilvania“. Mai mult de 60 la sută din bugetul fondurilor europene pe care România le va primi în bugetul 2021-2027 vor fi alocate mediului şi inovării, a conchis deputatul ieşean, subliniind că acest lucru nu e o noutate, şi că era cunoscut de mai mult timp. Din acest motiv, toate alocările pentru infrastructură vor fi afectate. 

Despre evenimentele care au loc pe 24 ianuarie la Iași, aflați AICI

Scurt istoric al Unirii de la Iași, AICI

Comentarii