Judecătorii îl forţează pe primarul Chirica să asculte şi ce spune opoziţia

vineri, 17 mai 2019, 01:58
3 MIN
 Judecătorii îl forţează pe primarul Chirica să asculte şi ce spune opoziţia

Consilierii locali ai PNL au reclamat la Tribunal boicotul impus de conducerea Primăriei pe proiectele iniţiate de ei. În replică, şefii Primăriei afirmă că, între timp, s-au adoptat câteva proiecte, că unele ţin de competenţa altor instituţii, iar altele pur şi simplu s-au perimat.

Liberalii au marcat un punct, alaltăieri, la Curtea de Apel, unde au obţinut câştig de cauză în procesul intentat primăriei ieşene în instanţa civilă de contencios administrativ. În acţiunea iniţiată tocmai în 2017, consilierii Răzvan Timofciuc şi Etienne Ignat au reclamat că primarul Mihai Chirica evită să includă pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Local pro­iectele propuse de consilierii PNL.

„Dosarul a fost înregistrat cu nr. 10183/99/2017 la Tribunalul Iaşi, iar pe 15 mai 2019 Curtea de Apel a pronunţat o sentinţă în favoarea celor doi consilieri ai PNL. Astfel, executivul Primăriei este obligat de instanţă să supună dezbaterilor şi votului proiectele ignorate până acum“, se arată într-un comunicat al PNL Iaşi.

Decizia care obligă primarul să ia în seamă 40 de proiecte de hotărâ­re, câte spun liberalii că au fost ţinute la sertar de la alegerile din 2016 şi până acum, nu este definitivă.

„Decizia instanţei confirmă ceea ce spun de multă vreme: în fruntea Primăriei s-au cocoţat oameni certaţi şi cu legea, şi cu bunul-simţ. Unde s-a mai pomenit ca aleşii locali să-şi caute dreptatea în instanţă pentru a-şi exercita mandatul pentru care au primit voturi din partea cetăţenilor, fie că vorbim de accesul de informaţiile de interes public (aluzie la câştigarea unui alt proces intentat aceleiaşi primării de către un consilier liberal, n.r.), fie că vorbim despre dezbaterea iniţiativelor pe care aceştia le au?“, a afirmat Marius Bodea, preşedintele Organizaţiei municipale PNL Iaşi.

Primăria promite că va da drumul proiectelor, dar „după finalizarea actului de justiţie“

Replica Primăriei Iaşi a venit tot printr-un comunicat, în care se precizează că nu ar fi vorba de 40 de proiecte, ci de numai 17.

„Primarul nu se va opune niciodată includerii pe ordinea de zi a şedinţelor de Consiliu Local a iniţiativelor consilierilor locali, indiferent de culoarea lor politică, şi nici altor iniţiative cetăţeneşti, dacă acestea respectă condiţiile stabilite de Legea 215/ 2001 a Administraţiei publice locale“, arată comunicatul.

Unele proiecte ale liberalilor au fost adoptate în timp ce consilierii lor erau „prea ocupaţi cu procesele în instanţă“. Totodată, „unele iniţiative sunt de competenţa altor autorităţi ale statului, iar primarul nu poate obliga consilierii locali să se substituie unor instituţii oficiale cu atribuţii legale foarte clare în domeniul respectiv – de exemplu stabilirea de sensuri giratorii pe diferite artere ale oraşului, decizie de competenţa Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Iaşi, adică a Ministerului Afacerilor Interne“, explică cei de la Primărie. Ei recunosc însă „ţinutul la sertar“ şi afirmă că nu se va mai putea dezbate în următoarele şedinţe o propunere ce vizează taxele din 2017.

Totuşi, „după finalizarea actului de justiţie în acest proces, vom duce la îndeplinire decizia instanţei, fără alte comentarii, lăsând plenul Consiliului Local să hotărască asupra acestor proiecte de hotărâre, în conformitate cu prevederile legale“, promite documentul-răspuns al administraţiei locale ieşene.

Comentarii