La ce gândim?

Sigur, este vorba de „Ziua Internaţională a cuvântului mulţumesc“, gândire de origine şi vechime incerte, atât de revelatorie omeneşte, asupra semnificaţiei şi puterii căreia nu se prea cade să insistăm, didacticismul, ca şi autoritarismul, aflându-se în afara practicilor scrisului public care se supune lecturii. La o adică, dar tangenţial, ne mulţumim cu o consolare, aflată şi pe internet, a lui Constantin Noica, în formularea „Mulţumeşte-i şi zilei care nu ţi-a dat nimic!“, mult mai încurajatoare sufleteşte, dar comparabilă cu engl. „No news is good news!“. Totuşi, dacă vreţi o corelaţie a spiritului privind sărbătorirea politeţii, să ne gândim şi la fericita formulare „#Tu faci sărbătorile!“. Şi atunci când şi în felul în care îi mulţumeşti cuiva.

► Dar o sărbătoare a mea a fost aceea că o prietenă, Åsa Apelkvist, care, în septembrie, anul trecut, a prezentat, la Iaşi, o comunicare comparând formulele de salut din suedeză şi română, şi-a încheiat mesajul recent cu acelaşi cuvânt, în suedeză „Tack!“. Cel rostit şi după discuţia noastră despre anumite formule de salut specifice românei, mulţumescul privind trimiterea unui text despre salutul adresat, de suceveni cel puţin, casei în care intră: „Bună ziua/seara şi-n casă!“.

► Fără vreo satisfacţie deosebită însă, pe noi ne consumă şi actualităţi perisabile, cum este mai ales aceea la care ne referim în continuare.

► Complete sau completuri? Este una dintre problemele lingvistice abordate (chiar dacă uneori numai tangenţial, pronunţându-se, în grabă, ambele forme, una după alta). Este o înghesuială provocată de discuţii asupra reglementărilor privind… formaţiile de judecători, tragerea la sorţi a numelui tuturor judecătorilor ce hotărăsc într-o cauză. Prima dată, am auzit oscilaţia în chestiune, cu aparenta dorinţă de cunoaştere a normei, în intervenţii tv ale ministrului T.T. Nu a rămas singurul; i-am auzit şi pe alţi jurişti comparând cele două forme. Încurcătura se trage de la faptul că termenul respectiv este, originar, un adjectiv, situaţie în care pl. este cu finala –e (vezi, opere complete).

► Devenit substantiv prin abrevierea vreunei sintagme uzuale din jargonul domeniului, marca genului gramatical s-a obţinut prin finala… lucrurilor: completuri. Ceea ce putem afla şi după DEX, dar aici nimic despre faptul că –uri este o turnură arhaizantă; cândva, aceasta era finala unor plurale cum sunt canaluri („Okeanos se plânge pe canaluri“, la Eminescu – „Veneţia“), diamanturi sau teatruri. Dar unui om al noutăţilor de ocazie, forma respectivă nu i s-a lipit de limbă şi, aşa, ne-am confruntat cu almanahele. Şi o derută comparabilă a provocat, în aceeaşi epocă, anormalul pl. succesuri, ambele copios mediatizate.

► Este o nemulţumire ilustrată pe internet şi de termenul acum abordat; spusa ministrului „Unii au fost condamnaţi de complete nelegal constituite“ este astfel adusă la norma DEX-ului (pe /antena3.ro/): „Măsuri compensatorii pentru cei care au fost condamnaţi de completurile de cinci judecători… nelegal constituite“.

► Probabil că forma uzuală se va… aranja şi aceasta mai ales după epuizarea demersurilor privind succesiunea instanţelor considerate utile spre a rezolva (mulţumitor!) grava problemă juridică a unui important om politic de moment, L.D. (până acum ar fi vorba doar de trei runde).

► Pe urmele Precistanului de săptămâna trecută, mulţumim unei colege de la Philippide, Daniela Butnaru, distinsă toponimistă, care ne îndreptăţeşte, indirect, explicaţia prin procesul „moţiunii“, trimiţându-ne la Precista, numele unei mănăstiri din zona Focşanilor. Dintr-o operă, capitală, a toponimiştilor ieşeni, Tezaurul toponimic al României – Moldova (t. I/2, Iaşi, 1994), aflăm că localitatea la care ne-am referit s-a numit, mai întâi, „Slobozia Precistei“, apoi, la 1873, după locuitori, „Precistani“ (vezi „modelul“ Prălenii, după Pralea, sau Focşanii, după un Focşa), pentru ca, în sfârşit, de la 1889, să apară chiar numele de masculin, Precistanul. Cât priveşte oscilaţia, la diferite niveluri ale comunicării, între numele „consacrat“ şi numirea unei localităţi şi prin derivatul desemnându-i pe locuitorii acesteia, colega Butnaru ne-a furnizat un exemplu grăitor: Adâncata şi Adâncăţenii (op.cit., I/1, Iaşi, 1991). Pentru care, de asemenea, îi mulţumim!

► Totuşi, „mulţumesc“ are, pe lângă multe calităţi, şi slăbiciunea de a te atrage spre confortabil, aflându-se printre acele cuvinte care, în zona psiholingvisticii aplicate, sunt numite „tari“, cele care, mai întâi, îţi fac bine ţie. Cum sunt socotite şi „pot“, „ştiu“, „frumos“ şi suficient de multe altele. Dacă eşti convins şi stărui, dar în sensul „omul sfinţeşte locul!“, după cum a ţinut să ne reamintească, recent, chiar Donald Tusk. ◄

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi