Libertatea: Rectorul Academiei SRI, Adrian Ivan, și-a copiat propriile cărți. Peste 830 de pagini identice, în cinci volume diferite

vineri, 29 septembrie 2023, 13:39
2 MIN
 Libertatea: Rectorul Academiei SRI, Adrian Ivan, și-a copiat propriile cărți. Peste 830 de pagini identice, în cinci volume diferite

Rectorul Academiei SRI, Adrian Ivan, și-a copiat propriile cărți, arată o investigație publicată vineri de Libertatea. Este vorba despre 832 de pagini care sunt copiate în cinci volume. Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca s-a autosesizat, conform Edupedu.ro și va analiza cazul, pentru că Ivan este profesor și la UBB.

Practic, Adrian Ivan este acuzat de autoplagiat, după ce Libertatea a arătat că 832 de pagini se repetă în cinci volume. Contactat de ziar, Ivan a recunoscut practica, dar spune că nu vede vreo problemă.

„Eu n-am ascuns niciodată că am continuat idei de la o lucrare la alta. Deci, astea sunt evidente. Adică, nu cred că asta împietează asupra valorii cărţii. De multe ori sunt citate din mine, din foarte multe lucrări pe care le-am făcut”, a spus Ivan conform sursei citate.

Rectorul Academiei SRI nu precizează în nicio parte că anumite pasaje au fost publicate și anterior, ceea ce reprezintă autoplagiat.

„Autoplagiatul este modalitatea incorectă de a-ţi construi cariera prin a da senzaţia că publici foarte mult”, a explicat, pentru Libertatea, profesorul Marian Popescu, director onorific al Centrului de integritate CARFIA al Universității din București.

Comisia de Etică s-a autosesizat

Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat la doar câteva ore de la publicarea investigației Libertatea. Președintele acestei comisii, Dacian Dragoș, a declarat, pentru Edupedu.ro, că membrii comisiei vor analiza situația.

Cine este Adrian Ivan

Adrian Ivan are 54 de ani. El este și coordonator de teze de doctorat, iar printre cele coordonate se numără și cea a lui Lucian Bode. Jurnalista Emilia Șercan a demonstrat în 2022, printr-un articol publicat în PressOne, că teza lui Bode era copiată.

Ivan este și comandantul Unităţii Militare 0418. Instituția la vârful căreia se află formează ofițeri pentru serviciul secret, dar și pentru alte instituții de siguranță națională.

Textul complet, pe libertatea.ro

Comentarii