Luptă ca la Mărăşeşti a Primăriei, pentru un petic de 92 mp pe care aparent nu poţi face nimic

Primăria apără cu îndârjire orice palmă de pământ din patrimoniul public. Cel puţin asta s-ar înţelege dintr-un proces în care doi ieşeni au cerut să primească în proprietate 92 mp de care municipalitatea a uitat timp de 64 de ani. Două instanţe au apreciat că acţiunea în uzucapiune a celor doi este întemeiată. Epuizând căile ordinare de atac, Primăria a trecut la cele extraordinare. Recursul declarat de municipalitate a intrat luni pe rolul Curţii de Apel.

În 1957, Sfatul Popular, denumirea din acea vreme a Primăriei, a atribuit o suprafaţă de 483,9 mp către M.C., în vederea construirii unei locuinţe, în actualul cartier Cantemir. Dintr-o eroare, omului i s-a acordat în fapt o suprafaţă de 576 mp, fără ca M.C. să fie conştient de asta. În acelaşi an, M.C. a început construirea casei, în care avea să locuiască împreună cu soţia şi fiica. După aproape 40 de ani, părinţii i-au vândut fiicei casa, rezervându-şi dreptul de abitaţie viageră. În 1996, fiica, Victoria M. a obţinut titlul de proprietate pe suprafaţa de 484 mp deţinută prin decizia Sfatului Popular din 1957. Femeia a constatat ulterior că mărimea curţii este în fapt mai mare, aşa că a cerut recunoaşterea şi a proprietăţii asupra celor 92 mp suplimentari. A apelat la această variantă întrucât în 2012, când voise să-şi întabuleze casa, a fost nevoită să încheie un contract suplimentar de folosinţă cu Primăria pentru acei 92 mp. Conform legii, bunurile imobile stăpânite netulburat timp de peste 30 de ani pot intra în proprietatea posesorului. Este practic o modalitate de sancţionare a proprietarilor care îşi abandonează imobilele şi de soluţionare a problemelor juridice ridicate de terenurile care aparţin cuiva, dar sunt exploatate de altcineva.

Deşi terenul în cauză, aflat în curtea Victoriei M., nu a fost utilizat în niciun fel timp de zeci de ani de Primărie şi este prea mic pentru a putea folosi la ceva, municipalitatea a cerut respingerea acţiunii. Reprezentanţii Primăriei au arătat în instanţă că terenul, aparţinând domeniului public, a fost atribuit doar cu scopul construirii unei locuinţe, iar nu în proprietatea sau posesia lui M.C. Terenurile aflate în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale erau proprietate publică, aceasta fiind imprescriptibilă. Cu alte cuvinte, o persoană fizică nu putea obţine înainte de 1989 dreptul de proprietate asupra unui teren aflat în patrimoniul Primăriei.

Magistraţii Judecătoriei au dat dreptate municipalităţii, respingând acţiunea Victoriei M. În apel, judecătorii Tribunalului au remarcat însă că după 1989 au trecut deja 30 de ani, termenul legal pentru uzucapiune. Deci, chiar acceptând argumentele Primăriei, ele nu acoperă decât perioada dinainte de 1989, nu şi intervalul scurs de atunci până acum. În plus, terenul nu fusese nici măcar ocupat ilegal de M.C., ci fusese preluat cu ştiinţa Primăriei. Dacă aceasta voia să facă ceva cu el, avusese la dispoziţie peste 60 de ani. Prin urmare, magistraţii acestei instanţe au recunoscut dreptul de proprietate al Victoriei M. asupra întregii curţi a casei. Decizia finală va fi luată de Curtea de Apel.