Maia Sandu a stat la coadă la vamă, în ciuda insistențelor polițiștilor de frontieră

luni, 02 august 2021, 20:44
1 MIN
 Maia Sandu a stat la coadă la vamă, în ciuda insistențelor polițiștilor de frontieră

Și-a lăsat privilegiile de președintă de țară acasă și a pornit în România ca orice cetățean de rând al țării. Este vorba despre Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a lăsat mască angajații de la frontieră. În timp ce ultimii adunau pașapoartele de la automobilele care au format coadă, marea surpriză a venit de la un mijloc de transport care aștepta în rând. În automobil nu era nimeni altcineva decât șefa statului, Maia Sandu.

„Erau multe mașini în rând, iar în timp ce un colaborator al Poliției de Frontieră aduna actele oamenilor, a observat-o și pe Maia Sandu. I-au propus să treacă cu mașina fără a sta în mulțime, însă aceasta a refuzat din start”, a spus o sursă.

Iar ulterior de mașina în care se afla președinta statului s-au mai apropiat alți doi angajați.

„Au mers și alți doi colegi și i-au propus același lucru, să treacă pe un culoar separat, să nu stea în rând, iar în scurt timp vor fi gata și actele. Însă au primit același răspuns”, a mai adăugat sursa.

Aflați amănunte de pe realitatea.md.

Comentarii