Manifestul unui partid anacronic

Manifestul se pretinde a fi unul liberal, doar că el reflectă exclusiv credinţele lui Ghinea despre liberalism şi are o legătură foarte firavă cu liberalismul aşa cum este el înţeles şi practicat astăzi în Europa.

Ca să ne dăm seama de asta e suficient să vedem despre ce nu se vorbeşte în manifest.

În primul rând, ideea de egalitate de şanse lipseşte cu desăvârşire, deşi egalitatea de şanse e una dintre valorile liberale fundamentale – o regăsim, de la Adam Smith încoace, la orice autor liberal. Cu toate astea, ea lipseşte din manifestul lui Ghinea – probabil pentru că, la noi, ea pare mai degrabă o idee de stânga, iar stânga, se ştie, e duşmanul.

În al doilea rând, nu se vorbeşte nicăieri despre egalitatea de gen, şi cu atât mai puţin despre apărarea drepturilor reproductive ale femeilor. Deşi toate astea sunt teme de referinţă ale liberalismului modern şi contemporan.

În al treilea rând, manifestul nu critică nicăieri puterea dominantă a Bisericii (în particular, a BOR), deşi o temă centrală a liberalismului dintotdeauna a fost şi rămâne ostilitatea faţă de puterea dominantă/monopolistă, fie că vorbim de putere politică, religioasă sau economică.

În al patrulea rând, nicăieri în manifest libertatea economică nu este prezentată în sens propriu-zis liberal, ca set de reguli care garantează libera concurenţă, ci exclusiv în sens conservator, ca dereglementare. Reamintesc aici că laissez-faire nu este şi nu a fost niciodată o doctrină liberală.

Cât priveşte lucrurile despre care se vorbeşte în manifest, ele sunt la rândul lor îngrijorătoare din perspectivă liberală.

Să luăm, de exemplu, tema educaţiei, acolo unde manifestul pledează explicit pentru un învăţământ centrat pe părinţi, nu pe drepturile copilului. Iar asta ne duce în plină zonă conservatoare.

Nicăieri în manifest nu se propune impozitarea proprietăţii, inclusiv a celei nemateriale, ca sursă de finanţare a bugetului public şi în contrapartidă cu menţinerea impozitului proporţional. Cum nu se vorbeşte nici despre accesul universal la educaţie şi la servicii medicale ca drepturi universale ale omului.

Se vorbeşte în schimb, cu totul neliberal, despre tradiţie şi patriotism.

Astea fiind zise, manifestul nu e pe de-a-ntregul lipsit de merite. Ar fi fost, fără îndoială, un manifest excelent pentru anii '90, acolo unde s-a oprit cultura politică a lui Cristian Ghinea. Din păcate însă pentru autor şi pentru susţinătorii manifestului, astăzi suntem în 2020.

Iar manifestul nu vrea să producă un partid de centru-dreapta, aşa cum pretinde, şi cu atât mai puţin un partid lberal – ci un partid propriu-zis de dreapta.

Asta, repet, ar fi fost excelent în anii '90. Acum însă ar fi doar reîncălzirea unei ciorbe de prea multe ori şi cu un gust devenit între timp mult prea sălciu.

România nu are nevoie acum de a zecea încercare de creare a unui partid de dreapta, deşi alianţa dintre "tabăra Barna" şi "tabăra Clotilde Armand" exact asta ne propune.

În concluzie, lipsa de imaginaţie a proiectului politic propus prin manifest e simultan uimitoare şi întristătoare. Ea probează că oameni care păreau (sau poate chiar erau) inteligenţi în anii '90 şi-au atins de multişor limita de incompetenţă – şi mai ales pe cea de inadecvare – şi că ar trebui să cam ia o pauză.

Un USR centrat pe manifestul Ghinea nu ar fi nimic altceva decât un partid anacronic, o încercare de a reinventa URR, UFD, PLD, PDL, Forţa Civică, Forţa 9, Noua Republică, M10 şi aşa mai departe – toate produse eşuate ale unor minţi care au rămas blocate în anii '90.

Viitorul nu e aici. Şi nici măcar prezentul.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist