Martin Luther – 500 (V)

A venit acum momentul, dragi colegi, să trecem în revistă, într‑o formă cât mai clară şi mai succintă, principalele teze cu caracter reformator ale lui Martin Luther. Am ales în acest scop să apelez la cea mai importantă scriere polemică a lui Luther, cunoscută sub titlul Către nobilimea naţiunii germane, despre îmbunătăţirea situaţiei creştineşti (An den christlichen Adel deutscher Nation von des christlichen Standes Besserung). Spre deosebire de cele 95 de teze afişate la Wittenberg în 1517, redactate în latina eclesiastică a teologiei oficiale şi în stilul neutru şi pur argumentativ al dialecticii scolastice, această scriere polemică inaugurează un discurs polemic, direct şi agresiv. Cu un talent literar ieşit din comun, tânărul (încă!) monah augustinian, scrie în varietatea cea mai răspândită în epocă a limbii germane, aşa‑numita „noua germană literară timpurie” (Frühneuhochdeutsche), în care va redacta şi Biblia şi pe care a impus‑o drept limbă literară comună pentru toţi germanii. Renunţând la latină, Luther a înţeles să se adreseze direct tuturor compatrioţilor, nobili sau oameni simpli. Scrierea şi tipărirea în 1520 a acestui pamflet a fost răspunsul lui Luther la bula papală prin care fusese excomunicat. Exprimarea este directă şi clară, afirmaţiile lipsite de orice menajamente. Rafinamentul retorico‑stilistic este de cel mai înalt nivel. Succesul cărţii a fost uriaş. Primul tiraj, de la Wittenberg, de 4000 de exemplare (enorm pentru epocă), s‑a epuizat în câteva zile, au urmat alte cincisprezece ediţii în germană şi două în italiană, însumând, după calculele recente ale unui reputat specialist, aproape 70.000 de exemplare! O carte aşteptată, o carte primită cu entuziasm şi citită cu aviditate, un best seller, am spune astăzi, care l‑a făcut pe autor cunoscut în toate zările! Ne dăm, desigur, seama, că acest fenomen nu ar fi fost posibil fără deschiderile Umanismului (italian şi francez), despre care am vorbit mai devreme.

Avem, mai întâi, de a face cu un atac radical şi frontal împotriva papalităţii. Papa Leon al X‑lea este declarat Antihrist. Principalele pretenţii ale papalităţii – şi anume superioritatea puterii spirituale a Bisericii faţă de cea laică a Statului, dreptul exclusiv al papei de a intepreta Sfânta Scriptură, de a convoca concilii şi de a ratifica hotărârile acestora – sunt declarate ilegitime şi lipsite de fundamente scripturale sau istorice. Între preoţi şi ceilalţi membri ai Bisericii, afirmă Luther, nu există nici o deosebire, fiecare persoană botezată dobândind, prin chiar această „îmbrăcare întru Hristos”, calitatea de preot („preoţimea universală”). În fraze nemuritoare, de o înaltă combustie retorică, Luther condamnă lăcomia, corupţia şi imoralitatea clerului roman. În loc să fie, asemenea apostolilor, smeriţi păstori ai turmei care le‑a fost încredinţată, preoţii, episcopii, cardinalii şi papa se autoinstituiseră stăpâni ai acesteia! În consecinţă, o dată legitimitatea autorităţii papale abolită, toată puterea politică se cuvine Statului, care va guverna în spiriul Evangheliei, dar bazat pe legi juste şi stabile.

În circa treizeci de enunţuri argumentate cu mare iscusinţă dialectică, Luther se referă, practic la cele mai importante aspecte ale vieţii creştine, cu propuneri concrete de reformare a obiceiurilor şi practicilor greşite, care nu se bazează strict pe Sfînta Scriptură. Le voi trece în revistă mai ales pe cele cu caracter cultural, educaţional şi confesional, precum şi pe cele mai importante dintre cele cu caracter politic sau politico-eclesiastic, lăsând deoparte altele, interesante în sine, dar care ar merita comentarii separate.

Mănăstirile trebuie să revină la starea lor iniţială, de lăcaşuri ale rugăciunii şi slavei lui Dumnezeu, averile lor trebuind să fie predate statului, în afară de sumele necesare pentru educarea copiilor, aceasta fiind, de fapt, menirea lor originară. Foarte importante sunt reformele propuse de Luther în Universitate. Aristotelismul teologic trebuie să îşi pierdă autoriatatea sa absolută, discursul scolastic steril trebuind să fie înlocuit cu studiul Bibliei. Totuşi, dialectica, retorica şi poetica trebuie păstrate din tradiţia aristotelică, cu funcţia lor de discipline propedeutice („pregătitoare”). Obligaţia pelerinajului la locurile sfinte şi la Roma trebuie abolită, căci de multe ori pelerinii o folosesc ca pretext pentru a‑şi părăsi familiile! La fel ca în comunităţile evanghelice de odinioară, comunităţile (parohiile) să‑şi poată alege proprii păstori şi episcopi, care vor fi consacraţi de colegii vecini, şi nu de către papă. Şi în mânăstiri, obştea să îşi aleagă singură păstorii şi conducătorii.

Componenta penală a actului juridic va fi exclusiv în sarcina autorităţilor laice, preceptele penale ale dreptului canonic, mai ales excomunicarea, fiind abolite. Celibatul preoţilor şi al episcopilor va fi desfiinţat. După modelul apostolilor şi al tradiţiilor păstrate de Biserica Ortodoxă, preoţii să îşi poată întemeia o familie legală şi legitimă. Dispensele pentru anularea unor căsătorii nelegitime să fie gratuite şi să poată fi acordate de către orice preot, nu doar de către papă. Respectarea strictă a perioadelor de post trebuie să devină o chestiune de opţiune personală, iar numărul sărbătorilor din calendarul bisericesc redus sau transferat în zilele de duminică. Renunţarea la cultul superstiţios al moaştelor sfinţilor şi al locurilor de pelerinaj este încă una din propunerile reformatoare ale lui Luther. „În parohia ta, spune reformatorul, vei găsi Botezul, Împărtăşania, predica şi pe aproapele tău”.

Cerşitul trebuie interzis, parohiile şi şi autorităţile laice trebuind să se îngrijească de la sine de cei săraci şi neputincioşi. Nici călugărilor din aşa‑numitele „ordine călugăreşti cerşetoare” (ordres mendiants), mai ales dominicanilor şi franciscanilor, nu ar trebui să li se permită să cerşească mai mult decât necesarul pentru supravieţuirea proprie, de exemplu în beneficiul papei. Vânzarea sub orice formă a indulgenţelor este interzisă pentru totdeauna. Cât priveşte viaţa în interiorul Bisericii şi al comunităţilor creştine, sobrietatea, cumpătarea, smerenia şi decenţa vor trebui să domine. În plan financiar, este de părere Luther, practicarea dobânzilor discreţionare ale marilor bancheri (cum erau cei din familiile Fugger de la Augsburg sau Medici de la Florenţa) ar trebui interzisă. (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi