Masca ar putea deveni obligatorie pe stradă și în România

vineri, 09 octombrie 2020, 07:25
1 MIN
 Masca ar putea deveni obligatorie pe stradă și în România

Masca ar putea deveni curând obligatorie pe stradă și în România, dacă ritmul infectărilor se va menține crescut, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

În acest moment, purtarea măștii este obligatorie în România și în aer liber dacă este vorba despre zone aglomerate, în anumite intervale de timp. În anumite județe cu rate de infectare mari se discută deja despre obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice în special în localitățile ce ar putea fi vizate de carantină.

În mai multe alte țări care se confruntă cu o creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri o astfel de măsură a fost deja luată.

„Clar este posibil să ajungem și la asta, nu vreau să se interpreteze și să se spună gata, Arafat a zis că de mâine mască, dar o astfel de decizie poate să fie aproape, dacă situația nu intră sub control și dacă în continuare vom avea oameni care se păcălesc pe ei singuri”, a declarat Raed Arafat.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

Comentarii