Maşină burduşită cu ţigări prinsă în trafic la Paşcani

vineri, 15 martie 2019, 21:15
1 MIN
 Maşină burduşită cu ţigări prinsă în trafic la Paşcani

Un contrabandist de ţigări din Suceava a fost prins în trafic de către poliţişti cu o cantitate imensă de ţigări asupra lui. Acesta a fost tras pe dreapta de către poliţiştii păşcăneni, iar ţigările au fost confiscate.

„La data de 13 martie, poliţiştii Biroului Rutier Paşcani au oprit pentru control, pe DN28A, în municipiul Paşcani, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din judeţul Suceava. În urma controlului efectuat de către poliţişti, în autoturism au fost identificate ţigarete succeptibile a proveni din contrabandă. Cele 27.980 ţigarete au fost ridicate de către poliţişti, în vederea continuării cercetărilor“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de contrabandă. 

Comentarii