Meci crucial pe Arena Națională: le înecăm corăbiile vikingilor?

marți, 15 octombrie 2019, 01:43
3 MIN
 Meci crucial pe Arena Națională: le înecăm corăbiile vikingilor?

 

România – Norvegia, astăzi, de la ora 21:45, în grupa F a preliminariilor Euro 2020. Meciul, care va fi transmis de Pro TV, are o însemnătate uriaşă în privinţa calificării tricolorilor la turneul final

 

Despre importanţa jocului cu „vikingii” se tot vorbeşte pe toate sursele mediatice din ţară. Echipa naţională nemulţumeşte şi când câştigă, dacă dă trei goluri pe final, de ce le-a dat aşa târziu, dacă le-ar fi marcat la început, de ce s-au lăsat pe tânjală, etc. Cert este că rezultatul care supără mai mult decât cel de la Torshavn, cu evoluţiaa tricolorilor cu tot, este egalul „ciupit” de Norvegia în faţa Spaniei. Dacă acel 1-1 de la Oslo a amânat şampania ibericilor, prin ambianţa microbistică de la noi s-a instaurat o teamă de norvegieni, care, la rândul lor, nutresc o doză cam mare de microbişti.

România şi Norvegia s-au întâlnit de 11 ori până în prezent, bilanţul fiind favorabii tricolorilor: patru victorii, cinci remize şi două înfrîngeri, golaveraj 13-9. Primul joc, amical, s-a jucat în 1955, la Oslo şi s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru România (gol, Titus Ozon). Ultimul a fost meciul tur, disputat la Oslo, în care tricolorii au revenit după un start modest de la 0-2 la 2-2 prin golurile realizate de Keşeru şi Ţucudean. Nordicii ne-au învins într-un amical la Oslo, în 1991, dar şi la Bucureşti, în preliminariile Euro, cu 1-0 în 2003.

Cosmin Contra trebuie să facă schimbări în primul unsprezece: în primul rând, accidentarea lui Chiricheş, care se adaugă celei a colegului său din apărare, Dragoş Grigore, a impus un cuplu tânăr şi cam fragil, Adrian Rus – Nedelcearu, al cărui singur atu este acela că se cunosc bine de la tineret. Chemarea lui Burcă şi Cristea poate asigura un pic de experienţă în apărare, dar cei doi jucători nu sunt rodaţi la lot. De aceea, selecţionerul va prefera să joace cu doi închizători, sacrificând unul dintre atacanţi şi un singur play-maker, probabil Stanciu, deoarece atacanţii nordici sunt foarte periculoşi pe contre. Principala indisponibilitate în lotul suedezului Lars Lågerbäck este atacantul Erling Haaland, „bombardierul” de la Salzburg.

Cuvântul tehnicienilor

Cosmin Contra: „Nu m-a surprins egalul Norvegiei cu Spania, Norvegia a făcut un meci foarte bun, mai ales din minutul 70. Depindem de noi pentru a ne califica, avem un meci acasă cu 30.000 de copii, sunt sigur că băieţii vor da totul mâine pentru a câştiga”.

Lars Lågerbäck: “Am analizat în aceste zile România, acum e important cum se vor reface jucătorii noştri titulari, nu sunt multe lucruri de schimbat faţă de partida cu Spania. Ne dorim să câştigăm la Bucureşti. Din meciul tur trebuie să învăţăm că o partidă are 90 de minute!”

O partidă extrem de importantă în această grupă este Suedia – Spania, care se dispută la aceeaşi oră, la Stockholm. Ibericii sunt calificaţi, matemartic, cu un rezultat de egalitate, dar nu sunt prea încântaţi de semieşecul de la Oslo. Cea de-a treia partidă a serii este Feroe – Malta. Clasamentul grupei F, după şapte etape arată astfel: 1. Spania – 19 p; 2. Suedia – 14 p; 3. România – 13 p; 4. Norvegia – 10 p; 5. Malta – 3 p; 6. Feroe -0 p.

Formaţiile probabile

România: Tătăruşanu – Benzar, Nedelcearu, Rus, Bancu – Marin, Bordeianu – Deac, Stanciu, Mitriţă – Puşcaş

Norvegia: Jarstein – Elabdellaoui, Høvland, Ajer, Aleesami – Berge, Henricksen, Selnaes -Ødergaard, Elyounoussi, King.

Arbitru: Bobby Madden (Scoţia)

 

Comentarii