Meciuri cu amintiri care chinuie

vineri, 29 noiembrie 2019, 02:43
5 MIN
 Meciuri cu amintiri care chinuie

FC Voluntari – FCSB, 3-1 în tur, şi Sepsi -Universitatea Craiova (1-0), partide care stârnesc discuţii în etapa a XVIII-a a Ligii I

 

 

Fără a avea meciuri deosebite de disputat, favoriţii sezonului regulat nu vor duce lipsă de emoţii în etapa care se derulează în acest week-end. Practic, nu există un meci care să de detaşeze: Viitorul are la Botoşani, Astra, pe teren propriu, cu Gaz Metan, CFR joacă la Sibiu, FCSB la Voluntari şi Craiova în Secuime. Ordinea nu este întâmplătoare, numai din motivul că ultimele două meciuri aduc a miros de răzbunare. Într-adevăr, Craiova a pierdut în tur pe teren propriu în faţa juveţilor şi soldaţii lui Piţurcă trebuie să se revanşeze tocmai acum, când Sepsi a intrat adânc în zona cu urzici. Cât despre FCSB, amintim că meciul tur a fost cea mai neagră pagină a becalienilor din campionat, când s-a prezentat în faţa „volintirilor” o trupă de soldaţi neinstruţi, conduşi de căprarul Vergil Andronache. Lanterna de astăzi a câştigat cu 3-1 meciul disputat la Piteşti. Acum, echipa din Voluntari a mai fost oarecum resuscitată de Cristiano Bergodi şi FCSB va avea probleme mari dacă, după eşecul cu Astra, nu vine ci traista plină de pe stadionul care poartă numele unuia dintre cei mai mari stelişti din istorie, Anghel Iordănescu. Alibec şi Budescu ar trebui să rezolve meciul cu Mediaş pe teren propriu, numai că târmăvenii trebuie să producă surprize, dacă mai visează la play-off. Cam la fel stau lucrurile şi în Moldova: la Botoşani, vine Viitorul lui Hagi (fără Colţescu!), iar megieşii din Iaşi se duc cu gânduri ascunse în bârlogul „câinilor”. În rest, CFR provoacă frisoane pe malurile Cibinului, deşi elevii lui Petrescu cam se moaie după excursiile prin Europa. Iar l.a Clinceni se confruntă nou promovatele într-un meci în care remiza nu convine nimănui, dar e prefect posibilă. După aceste meciuri, trecute în revistă succint, echipele îşi fac din nou planuri şi bagaje, fiindcă marţi, miercuri şi joi vine intermediara.

Programul etapei a XVIII-a (29 noiembrie – 2 decembrie)

Vineri: Astra Giurgiu -Gaz Metan Mediaş (ora 18:00, în tur, 0-1), Poli Iaşi – Dinamo (20:30, 0-2);

Sâmbătă: Sepsi Sfântu Gheorghe – Universitatea Craiova (17:30, 1-0); FC Voluntari – FCSB (20:30, 3-1).

Duminică: Chindia Târgovişte – Academica Clinceni (16:00, 1-3); FC Hermannstadt – CFR Cluj (19:00, 0-3).

Luni: FC Botoşani – FC Viitorul (20:30, 2-2)

Clasament

1.CFR             17        10        4          3          39-13  34 (^7)

2.Viitorul          17        9          5          3          39-20 32 (^5)

3.Craiova        17        9          4          4          26-16  31 (^4)

4.Astra            17        9          4          4          27-18  31 (^7)

5.Mediaş         17        7          6          4          25-21  27 (0)

6.FCSB           17        8          3          6          25-23 27 (0)

7. Botoşani      17        5          8          4          24 -23 23 (-1)

8.Poli Iaşi        17        5          7          5          19-22  22 (-5)

9. Dinamo       17        6          4          7          24-29  22 (-2)

10. Chindia     17        4          5          8          18-28  17(-7)

11.Sepsi         17        2          10        5          15-18  16 (-8)

12. Clinceni     17        3          6          8          19-31  15 (-12)

13. FCH          17        3          5          9          13-30  14 (-10)

14. Voluntari   17        1          5          11        11-31  8 (-16)

 

Comentarii