Medicul Bitere, cercetat sub control judiciar

marți, 16 ianuarie 2018, 02:49
1 MIN
 Medicul Bitere, cercetat sub control judiciar

Tribunalul Iaşi a prelungit mă­sura controlului judiciar impusă împotriva  chirurgului Eugen Bi­tere. Judecătorii au confirmat astfel ordonanţa privind prelungirea mă­surii preventive, întocmită de anchetatori în urmă cu câteva zile.

Bitere este cercetat de mai multe fapte de luare de mită într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunal. O faptă imputată medicului ieşean datează din octombrie 2016, atunci când Bitere ar fi pretins de la pacientul S.D.I. suma de 7.000 de lei în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale. Procurorii spun că pacientul nu a putut obţine această sumă, aşa că i-a oferit chirurgului, printr-un intermediar, „doar“ 4.000 de lei.

O a doua faptă imputată lui Eugen Bitere este plasatã în perioada 2 februarie – 16 februarie 2017, când doctorul ar fi primit 1.000 de lei de la o pacientă pentru a efectua o intervenţie chirurgicală. În cursul lunii aprilie, Eugen Bitere ar fi pretins pacientului P.V., dar şi fratelui acestuia, suma de 1.500 de euro pentru o operaţie. „Deoarece cei doi nu dispuneau de această sumă de bani, a acceptat şi primit în cursul lunii mai 2017 suma de 4.500 lei de la P.G. după ce a efectuat actul medicală“, au precizat anchetatorii. De asemenea, pe 6 iunie, chirurgul ar fi cerut tot 1.500 de euro, însă de această dată de o pacientă şi fiica acesteia.

Pe 15 iunie, Eugen Bitere ar fi pretins 1.500 de euro de la un pa­cient, primind efectiv suma de 1.300 de euro. În timpul investigaţiilor, numărul actelor materiale imputate doctorului a crescut.

Comentarii