Meditaţie despre europubelă

Sau pântecele unui eurosceptic este un fel de tomberon plin cu tot felul de dejecţii propagandistice. De preferinţă galben de gras. Despre om vorbesc. Cum într-un tomberon răsturnăm toate resturile de alimente, într-un tomberon uman paneuropean se răstoarnă toate deşeurile, uneori cu tot cu învelişul de celofan multicolor. Însă, pe când pântecele omului se modifică, de obicei creşte suin (aveam un purcel căruia îi ziceam Celofan – obişnuia să tot caute prin gunoaie ambalaje… celofanice), tomberonul rămâne acelaşi. Fiind gol, tomberonul pute. E de presupus că şi pântecele omului pute în interiorul său – gol sau plin. Dovadă emisia de gaze de pe gură. Uneori şi de pe fund. Scuzaţi aceste vorbe uşchite.

Este drept, în tomberon se aruncă alimentele şi toate cele cu tot cu ambalaj. Sau numai învelitoarea cu resturi de alimente. De obicei în pântecele tomberonului se pun hârtii, coji, cartoane, plastic etc. În pântecele şi-n capul omului se (de)pun alimentele, preconcepţiile, prejudecăţile… Intră în putrefacţie acolo. Chiar şi frumoasa frumoaselor are în pântece un tomberon cu borhăile cele mai puţicioase. Plus semeţia de nimic motivată, nasul mare că nici un medic rinoplast nu are ce face, neg pe vârful nasului, plus că sunt proaste de bubuie, dar au sâni voluptoşi de umplu căldarea… În fine! Sic transit gloria puţiciunii! În general, alimentele şi concepţiile se împut. Sunt şi unii care sunt în stare să înghită şi hârtia de deasupra. O asemănare: şi tomberoanele, şi oamenii au diverse capace – ca să nu pută prea tare.

Omul umblă fără păsare pe picioare. Tomberonul – pe rotiţe. Din prea mult material răsturnat, omul, făcut din carne şi oase, om care mănâncă ca porcu, se opreşte la un moment dat. Finiş! Face pâc! şi gata. Şi, astfel, omuleţul, din UE sau din neUE, e dus la cimitir, unde vor sta veşnic alături derbedei, cerşetori, politruci şi ghinărari. Bine, şi telectuali ca alde mine. Democratic.

Porcul e înghiţit în pântecele omului. Tomberonul vieţuieşte în continuare, chiar dacă e făcut doar din plastic (sau, mă rog, gumilastic sau alt lasting). Pute-pute, dar rezistă. Pântecele omului se înalţă ca un tomberon plin. Maţele se frământă acolo ca o bute de varză puturoasă. Pe urmă scad, se îngălbenesc, ghiorţ-ghiorţ (ce şi-or fi spunând oare?), apelează la doctori. Până la urmă –  kaput. Se înalţă la Domnul. Bănuiesc că tomberoanele sunt necredincioase. Nu au Dumnezeu sau au un Domn eurosceptic. Trăiesc în continuare ca păgânele.

Nişte neni verzi, cam tuciurii de obicei, varsă săptămânal tomberoanele în nişte maşinuţe verzi în schimbul unor sume de bani. Nu verzişori, slavă Domnului! Mai rău – LEI! Omul îşi varsă tomberonul-pântece la closet. Atunci şi tomberoanele, şi tomberoanele-pântece răspândesc un miros neplăcut. Put sau, cum se zice pe domneşte, „capătă un miros neplăcut”.

Timp de o săptămână tomberoanele, fie ele verzi, galbene, albastre, roşii, negre, se încarcă încet-încet cu tot felul de spurcăciuni urâte lui Dumnezeu. Dar ele rezistă la şocuri mecanice, la uzura fizică, sunt rezistente la radiaţii ultraviolete şi ultracontondente, ba chiar şi la spurcăciunea de câine. Omul se încarcă zilnic şi se răstoarnă pe apucate. Când nu e vigilent, de pildă când bea ca porcu, se scapă pe el. Atunci pubela e de prisos. E treaba soţiei: „Porcule!”

Şi varianta sa paneuropeană se va răsturna mai devreme sau mai târziu. Orice s-ar spune, Alejo Carpentier are dreptate: „Todo futuro es fabuloso”. O mai repară ei, domnii cu burticică proeminentă de la UE, mai dau tot felul de amendamente calmante, cum se dă cu flit împotriva muştelor, dar tot se va răsturna. Galbenă ca o jachetă de lână fiartă Mugler, cu tot felul de accesorii – tot se va răsturna, tot va da ortul popii, cum se zice. Iluzia că va fi eternă e… o iluzie.

Sau se va transforma încetul cu încetul. Parcă pare tot mai mult o europubelă cu faţă umană. Se preferă culoarea galbenă. Probabil pentru că şi omul e galben de gras, livid.

P.S. Ştiu că cititorii, care îmi cunosc scrisul, aşteaptă de la mine nişte articole mai… luminoase. Dar vorbele Bădiei: „Iubite cetitoriu, Multe prostii ăi fi citit, de când eşti. Ceteşte, rogu-te, şi ceste şi, unde-i vedè că nu-ţi vin la socoteală, iè pana în mână şi dă şi tu altceva mai bun la ivală, căci eu atâta m-am priceput şi atâta am făcut.”

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist