Mesaj al PS Iosif Păuleţ: Postul Mare are în acest an o dimensiune neaşteptată

joi, 19 martie 2020, 14:14
2 MIN
 Mesaj al PS Iosif Păuleţ: Postul Mare are în acest an o dimensiune neaşteptată

PS Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei de Iaşi, a lasant un mesaj video către credincioşii ieşeni, îndemându-i pe aceştia la rugăciune şi să aibă încredere în ajutorul oferit de Dumnezeu. În cadrul filmuleţului publicat pe site-ul oficial al Diecezei de Iaşi, episcopul Păuleţ a citit şi un scurt mesaj al Papei Francisc către întreaga comunitate catolică.

„Suntem în timpul sfânt al Postului Mare. În acest an, Postul Mare, pentru noi creştinii, capătă o dimensiune neaşteptată din cauza noului Coronavirus. Acest virus nemilos ne pune pe toţi în faţa fragilităţii umane, în faţa vulnerabilităţii şi a neputinţei şi ne face să ne îndreptăm gândul la cel care este deasupra noastră, Dumnezeu. Dumnezeu, care pentru mulţi pare să fie absent în aceste momente grele pentru omenire, dar care de fapt este prezent în mijlocul nostru ca întotdeauna. El nu este indiferent în faţa situaţiilor grele prin care noi oamenii trecem de atâtea ori. Este alături de noi şi vrea să ne susţină cu bunătatea sa, cu iubirea sa şi să ne ajute“, a afirmat PS Iosif Păuleţ în cadrul mesajului video.

De asemenea, episcopul ieşean îndeamnă credincioşii la rugăciune şi să îşi pună încrederea în Dumenzeu, menţionând faptul că cei izolaţi la domiciuliu ar trebui să profite de aceste momente pentru a-şi întri spiritul de comuniune, solidaritate şi să se apropie de cei dragi. PS Iosfi Păuleţ a menţionat şi faptul că în aceste zile gândul său este îndreptat şi spre cei din zonele afectate de COVID-19 şi îi îndeamnă pe credincioşi să respecte dispoziţiile autorităţilor civile. La finalul cuvântului său, PS Păuleţ îi îndeamnă pe credincioşi ca, în ajunul sărbătorii Sfântului Iosif, sărbătorit pe 19 martie, să ţină post şi să facă abstinenţă. 

Comentarii