Mică victorie împotriva PSD a viceprimarului Harabagiu obţinută în instanţă

joi, 24 mai 2018, 01:59
2 MIN
 Mică victorie împotriva PSD a viceprimarului Harabagiu obţinută în instanţă

Viceprimarul Gabriel Harabagiu a ob­ţinut, în instanţă, suspendarea hotărârii prin care a fost exclus din PSD. Potrivit edilului, este o „decizie unică“ în ţară. Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Tribunalul Iaşi.

„Dispune suspendarea executării hotărârii nr. 215/14.02.2018 emisă de Comitetul Executiv Naţional al PSD până la soluţionarea definitivă a litigiului înregistrat sub nr. 1844/99/2018 pe rolul Tribu­nalului Iaşi“, se arată în decizia judecătorilor ieşeni.

Dosarul la care aceştia fac referire vizează judecarea pe fond a solicitării lui Habaragiu prin care edilul vrea anularea actului emis de CEx din luna februarie. La începutul lunii aprilie, Harabagiu a beneficiat de o altă decizie favorabilă: suspendarea ordinului pe care l-a emis prefectul Marian Şerbescu prin care Harabagiu şi-a pierdut mandatul de consilier local şi, implicit, pe cel de viceprimar. Decizia instanţei din aprilie i-a permis fostului social-democrat să-şi reia atribuţiile în conducerea oraşului până la judecarea pe fond a cererii privind anularea ordinului prefectului.

„Gabriel Harabagiu este victima indolenţei celor care l-au dat afară, a acestei încălcări flagrante a legii şi acestei abordări samavolnice de tip bolşevic pe care PSD-Dragnea o are în momentul de faţă cu foarte mulţi membri de partid“, a comentat ieri primarul Mihai Chirica.

În februarie 2018, unul dintre principalele motive invocate în decizia de excludere a lui Harabagiu din PSD a făcut referire la conflictele pe care acesta le-a avut cu şeful fi­lialei, Maricel Popa.

„S-a creat o situaţie de nerespectare a disciplinei de partid în urma unui comportament lipsit de condescendenţă şi înjurios, faţă de preşedintele organizaţiei judeţene, atât public, cât şi în interiorul partidului, prin poziţionarea în contradicţie cu viziunea PSD, alimentând permanent organizaţiile locale din municipiul Iaşi cu idei disidente şi de susţinere a acti­vităţii critice la adresa partidului, astfel se pot reţine multiple încălcări ale Statutului PSD, ajungând să nege conducerea executivă a partidului şi calitatea actului de guvernare“, se precizează în hotărârea PSD.

Comentarii