Mirajul Occidentului (P)

Cert este că din toate aceste articole, interviuri ori sondaje reiese ca prim motiv  pentru care românii simt o atracție față de mirajul Occidentului că există libertatea de mișcare și de cunoaștere de după anii ’90, pentru unii, dar mai cu seamă atracţia banului pentru mulţi alţii. Însă, vorbind de cunoaștere, de sute de ani plecăm la studii în Europa „civilizată“, nu de ieri, de azi. Astfel că subdezvoltarea țării noastre, care ne-a pândit de secole, continuă să fie din ce în ce mai apăsătoare, ducând chiar la depopularea în masă, poate cel mai grav lucru într-o societate, să spunem… independentă. Toate acestea pentru că nu am știut, nu știm și probabil nu vom ști nici în viitor care trebuie să ne fie destinul național și pe cine să numim în frunte pentru o țară nu ca afară, ci bine administrată și demnă, unică în lume și nu o copie ieftină… căci are atâtea și atâtea bogății materiale și spirituale.

Un al doilea motiv este strâns legat de cel de mai sus, iar acesta este clasa politică și încercarea de stopare a… vizionarilor. Nu vorbim de cei de astăzi, căci mulţi sunt cu semn de întrebare! Vorbim de cei care cu toate greutățile perioadei în care trăiau, au reușit, cu studiile din ţară și de afară, precum și cu alte oportunități, să-și facă o carieră și să exceleze nu doar în nume personal, ci să ducă peste graniţe numele Romȃniei. Probabil că studiile în stăinătate nu au făcut decât să perfecționeze vocaţia ori talentul, cum vrem să-i spunem, căci noi ca popor suntem creativi și ingenioși, dar facem… cum dictează alţii. Nu o spun doar eu, sunt și multe alte voci! Ca atare, am mai putea profita de această unică calitate de aparţinători ai Europei prezentului, în care încet-încet, din nefericire va dispărea libera exprimare, cȃt nu e prea tȃrziu să fim mai vocali. Iar cei care pleacă să studieze sau să muncească în străinătate s-o facă pentru că au și ei rolul lor. Însă, mână de la mână, suflet de la suflet putem pune în practică, iar eu am o mare speranță, dezvoltarea noastră reală – personală și comunitară pe aceste meleaguri.

Revenind la marile minți menționate mai sus, de fiecare dată când au creat o sculptură, un cântec, o carte, un edificiu sau orice altceva au sincronizat numele lor cu numele patriei care i-a rodit.

Din păcate, astăzi încă sunt mulţi copii cu mintea ascuţită, dar care se află în pragul sărăciei. Dacă toți am avea acces la o educație competitivă, am avea mult mai multe șanse ca dintre cei ce au văzut recent lumina zilei, măcar cȃţiva să se remarce prin ceva unic, urmând ca ceilalți să aibă, totuși, o viață prosperă și liniștită prin prisma educaţiei.

Cât despre exodul românilor în Occident și găsirea fericirii într-acolo, poate că școala ar putea avea un rol descurajator în contextul actual, contrar argumentelor unora sau altora. Să nu ne mai îmbătăm cu iluzii deșarte, căci nicăieri nu e mai bine ca acasă!