Mircea Rednic e gata să semneze prelungirea contractului

vineri, 22 mai 2020, 01:43
4 MIN
 Mircea Rednic e gata să semneze prelungirea contractului

 

Pentru a rămâne la Politehnica antrenorul cere un buget stabil. Marian Rada vine azi în Iași

Antrenorul Politehnicii Iaşi, Mircea Rednic, a susţinut ieri o conferinţă de presă. La fel ca alţi fotbalişti din lot, tehnicianul a semnat prelungirea contractului actual, care expira pe 30 iunie, până la finalul sezonului. Reamintim data la care stagiunea 2019-2020 se va încheia nu este deocamdată cunoscută, planul fiind de reluare a Ligii I de fotbal pe 12 iunie.

Mai mult, Rednic a anunţat că e gata să mai stea un an la Iaşi şi a precizat de ce e nevoie pentru prelungirea şederii sale în Copou: “Dacă am garanţia că se vrea performanţă, mâine semnez pe încă un an! Condiţii sunt, atmosfera e bună, la ultimele două meciuri au venit aproape 5 000 de suporteri, am nevoie doar de siguranţă financiară. Să se implice mai multă lume, să fie mai mulţi sponsori, să vină şi Primăria. E nevoie de un buget stabil, nu mai vreau să se ajungă ca antrenorul să împrumute clubul. Eu ajut cu plăcere, dar trebuie implicare şi de la alţii, nu doar sfaturi!” Rednic  a creionat peisajul actual existent la echipă: “Surprinzător, stăm bine fizic, s-a lucrat bine în perioada de pauză. Unu-doi jucători au avut probleme cu greutatea, însă doar câte un kilogram  a fost în plus. Analizele medicale au ieşit bine, testele fizice la fel. E foarte greu de lucrat în condiţiile actuale. Lucrăm în grupe de câte patru, pe care le-am făcut în funcţie de afinităţile lor. Durează foarte mult, fac aceleaşi exerciţii cu toţi. Nu putem face mare lucru. Lucrăm mult fizic, preparatorii sunt foarte importanţi în această perioadă, le-am dat mână liberă. Jucătorii s-au adaptat cu noul medic, care e o doamnă, sperăm să fie o experienţă plăcută în continuareeze. Săptămâna viitoare vom lucra mai mult cu mingea. Sper să trecem cu bine de această perioadă, iar apoi să lucrăm în grupuri mai mari”. Tehnicianul s-a arătat îngrijorat de situaţia jucătorilor Breeveld, Luckassen, Cabral, Klimavicius şi Assulin, care, după cum v-am informat, nu au reuşit încă să revină în Iaşi: “E o problemă mare, mă bazam pe ei. Şi-au luat de vreo două ori bilete, nu au reuşit să ajungă. Acum, sperăm să ajungă duminică”. Rednic a glumit pe tema problemelor financiare, elevii săi având o lună şi jumătate restante la salariu. “Acum n-au nevoie de bani! Nu plătesc chirii, stau la hotel, au casoleta cu mâncare pregătită pentru fiecare masă” a spus Rednic, care a completat: “Oricum, stăm mult mai bine la acest capitol decât alte echipe din Liga I. Le voi mai da şi eu prime când vor juca”. Şeful băncii tehnice ieşene regretă că sezonul s-a întrerupt şi a repetat că nu şi-ar fi dorit reluarea lui. “Se crease o atmosferă plăcută, începuseră să apară rezultatele. Acum, trebuie să o luăm de la capăt, cu toate. E o perioadă grea şi pentru mine şi pentru preşedinte. Eu nu aş mai fi vrut să se joace, ţinând cont de tot ce se întâmplă. În plus, fără spectatori va fi foarte greu. Sperăm să nu ajungem la baraj, că acolo echipa din Liga a II-a e avantajată, va juca mult mai puţine meciuri. Poate semifinala de Cupă se va juca într-o singură manşă, vedem. Eu vreau măcar o finală în Cupă”.

Mircea Rednic a infirmat şi una din “ştirile” lansate recent de patronul FCSB, Gigi Becali, interesul Politehnicii faţă de Gnohéré: “Nu s-a pus problema ca «Bizonul» să vină la Iaşi! Are o ofertă din Golf, un avocat de-al meu a discutat cu Gigi Becali pe acest subiect. Eu nu mi-l doresc la Iaşi pe Gnohéré,, vreau altceva!” În schimb, tehnicianul a confirmat informaţia prezentată ieri de “Ziarul de Iaşi” în legătură cu sosirea lui Marian Rada la Poli, ca antrenor secund. “Rada vine vineri în Iaşi. Aveam nevoie de un antrenor cu experienţă care să mă ajute. Am lucrat foarte bine cu el şi la Rapid, şi în Belgia şi în Arabia Saudită”.

Altfel, Poli a continuat să discute prelungirea înţelegerilor până la finalul sezonului şi cu alţi jucători. După Cristea, Frăsinescu, Mihalache şi Rusu, care au semnat acte adiţionale şi vor încheia stagiunea la Poli, ieri erau foarte aproape de a extinde contractele în luna iulie şi, probabil, o parte din august, Omoh şi Grădinaru.

 

foto www.politehnicaiasi.ro

Comentarii