Mirel Rădoi mişcă naţionala

miercuri, 09 septembrie 2020, 01:42
5 MIN
 Mirel Rădoi mişcă naţionala

 

 

Victoria României în faţa Austriei la Klagenfurt ne dă speranţa unui nou drum pentru echipa naţională. În concepţia noului selecţioner, fostul ieşean Alex Creţu pare a avea un rol important

Echipa naţională de fotbal a României a obţinut luni seara o victorie superbă la Klagenfurt, împotriva Austriei, scor 3-2, în cel de-al doilea meci disputat în grupa B1 a Ligii Naţiunilor. Victoria de luni este a doua reuşită de tricolori în faţa Austriei în istorie, prima fiind în 1986, la Bucureşti în preliminariile Euro 1988, scor 4-0, care a avut drept urmare schimbarea bizară a lui Mircea Lucescu din postul de selecţioner cu Emeric Ienei. De la sine înţeles, că victoria de la Klagenfurt, la al doilea meci cu Mirel Rădoi pe bancă, a fost prima pe teren austriac. Este prematur de făcut analize cu privire la jocul naţionalei, dar există serioase premise să sperăm că alegerea lui Rădoi pe acest dificil şi important post este o soluţie fericită. Prin mai multe aspecte a surprins tânărul antrenor la Klagenfurt. În primul rând nu a abandonat modului ofensiv din prima partidă, deşi se tot spunea că în condiţiile meciului pe terenul principalei favorite, va reveni la sfântul 4-2-3-1, iar cel sacrificat din atac nu a fost Alibec, cum se credea, ci Puşcaş, Contestat de mulţi după meciul mai puţin reuşit cu Ulster, Alibec a realizat un gol superb fix de la marginea careului după o pasă sclipitoare a lui Florinel Coman, la cel mai bun joc din scurta sa carieră de tricolor. Dar nu numai „Mbappé” de Dâmboviţa a fost în această postură, ci şi „bătrânul” Dragoş Grigore, care a împlinit 34 de ani în ziua meciului, autorul singurului său gol şi probabil ultimul, deşi a fost aproape de al doilea pe final. Şi, mai ales, Alex Maxim, jucător aproape de ratare dar resuscitat de Şumudică, a ajuns, nesperat, decarul naţionalei lui Rădoi, cu presiune pe „prinţişorul” Ianis. Iar la Klagenfurt, Maxim a reuşit să tranşeze meciul cu o boltă imposibilă peste portarul Schlager. Capitolele la care Mirel mai are de lucru sunt fundaşii centrali şi cei de bandă. În condiţiile unui 4-3-3 care solicită din plin apărarea, centrul apărării nu poate fi asigurat la infinit de Chiricheş sau Grigore, pe dreapta nu ne putem baza pe improvizaţia Burcă (fie ea patentată de Dan Petrescu), iar pe stânga Bancu (activ pe atac) este uşor de depăşit pe flanc, ca să nu mai spunem că nici naturalizarea lui Camora nu poate fi o soluţie pe termen lung. O reală şi plăcută surpriză a lui Rădoi a fost titularizarea ieşeanului Alex Creţu, care a asigurat, practic, protecţia apărării în momentele de iureş al gazdelor. În plus, a dat „assist” în faţa porţii la golul marcat de Grigore. Des criticat uneori în Copou, mai ales după efectele ratării transferului la Steaua, Alex a arătat că s-a maturizat mult în Slovenia şi a arătat de ce este titular incontestabil la campioana statului ex-iugoslav.

Sunt multe de spus despre debutul „erei Rădoi” la naţională, dar începutul este promiţător. Să nu uităm că ţintele acestui sezon întârziat sunt meciurile de baraj pentru Euro. Chiar dacă aceste partide din Liga Naţiunilor sunt, poate, chestiuni de pregătire şi omogenizare (surprinzător de bună la început de perioadă), nu trebuie uitat că o clasare cât mai bună din Liga Naţiunilor, ne poate aduce o „avansare” nesperată în urnele pentru Cupa Mondială din Qatar.

Partea cu cifrele

Scor: Austria-România 2-3 (1-1)

Au marcat: Baumgartner ('17), Onisiwo ('81) / Alibec ('3), Grigore ('51), Maxim ('71).

Austria: A.Schlager – Lainer, Posch, Hinteregger, Ulmer – Grillitsch ('81 – Monschein), Baumgartlinger – Sabitzer, X.Schlager, Baumgartner ('59 – Onisiwo) – Gregoritsch ('73 – Grbic). Selecţioner: Franco Foda

România: Tătăruşanu – Burcă, Chiricheş ('74 – Nedelcearu), Grigore, Bancu – Maxim, Creţu, Stanciu – Deac ('40 – Iancu), Alibec ('68 – Puşcaş), Coman. Selecţioner: Mirel Rădoi

Arbitru: Glen Nyberg (Suedia)

Statistici: posesie – 62-38%; şuturi 15-9 (5-4 cadrate); cornere – 8-4;cornere – 8-4; lovituri libere -19-18; faulturi 13-21.

Celălalt meci al grupei: Irlanda de Nord – Norvegia 1-5.Mc Nair ('6) / Elyounoussi ('2), Haaland ('7, '58), Soerloth ('19, '47). Clasament: 1. România – 4 p (4-3); 2. Norvegia – 3 p (6-3); 3. Austria – 3 p (4-4); 4. Irlanda de Nord -1 p (2-6). Următoarele partide (11 octombrie): Irlanda de Nord-Austria, Norvegia – România.

Partea cu vorbele

Mirel Rădoi: „Nu poate fi totul perfect şi nu aş vrea aici să mă întorc înapoi să discutăm de starea gazonului de pe Arena Naţională, să spunem că în această seară am câştigat pentru că gazonul a fost bun. Nu, pentru că aveam superioritate numerică la meciul de la Bucureşti, aveam avantaj pe tabelă. E clar că din punctul ăsta de vedere lucrurile încep să meargă la nivel de cluburi, unde joacă în momentul de faţă jucătorii echipei naţionale şi atunci şi pentru noi este mult mai uşor la echipa naţională, când deja vin cu bagajul lor tactic de stul de mare. Tot meritul îl au băieţii, noi nu am făcut altceva decât să le dăm încredere. Mai departe depinde doar de ei. În momentul în care vor fi rezultate nefavorabile, atunci noi, staff-ul, suntem vinovaţi. Tot ceea ce înseamnă lucruri pozitive sunt doar jucătorii”

Franco Foda: “Nu pot să spun că ne-a surprins echipa României. Ne-am uitat la multe meciuri ale lui Rădoi, de la U21, şi ştiam că echipa este foarte bună la combinaţii. S-a văzut din nou că grupa este foarte echilibrată. Doar că am făcut prea multe greşeli în defensivă. Noi am înscris două goluri, ar fi trebuit să marcăm mai multe”.

Comentarii