Misteriosul liliac

► Hotărârea, de la proiectarea acestui articol, de a fixa ordinea prioritară a misterelor ce înconjură statutul cuvântului românesc în discuţie pare destul de greu de respectat. Dar o vom lua pe calea propriilor nedumeriri, după ce D-na Agrigoroaiei, pe rolul de cicerone al unui loc binecuvântat, ne-a propus prezentarea unei expuneri în cadrul programului "Zilele liliacului", ca a XXVII-a şedinţă a Prelecţiunilor Junimii.

► Aşadar, cum se explică faptul că, prin acelaşi substantiv, numim şi o plantă, clasificată pe latineşte ca Syringa vulgaris, dar şi un mic mamifer (zburător) din ordinul Chiroptera şi ce legătură ar avea această bipolaritate raportându-ne la explicaţia, ca împrumuturi, printr-un etimon bulgar, a ambelor cuvinte (o filiaţie oarecare între cele două nu s-a îndrăznit, nici sub semnul miracolelor aparţinând generaţiei spontanee!). Iar, atunci, lăsând la o parte chiropterele, cum de prin liliac (ca plantă) sunt numite nu doar arbustul binecunoscut sau chiar arbori (salcâmul), ci şi erbacee, cum ar fi brumărelele?

► Biografia plantei identificată ştiinţific, după caz, drept Syringa vulagris ori Syringa persica, devine o provocare prin însăşi numirea acesteia, în alte limbi, prin cuvinte apropiate de acela din română: lilas în franceză, lilo, lila şi lilac în spaniolă (care a trecut această ultimă formă şi în franceza veche), portughezul lilaz sau, în engleză, lilac (şi common lilac). Măcar aceste apropieri ne-ar da dreptul să ne îndoim de originea pur bulgărească a numelui românesc al liliacului-arbust, acceptându-i respectivului idiom doar statutul de eventual intermediar, de trecere spre română, a unui cuvânt oriental, acela, îndepărtat, de la baza spaniolei ori francezei. Oricum, pentru noi, vecinii bulgari au fost prea puţin cunoscuţi ca preocupându-se de horticultură peisagistică, ci mai ales ca vrednici grădinari, cultivatori şi negustori de legume, într-un asemenea grad de specializare încât, în română, bulgărie să însemne, până în sus, pe Siret, "grădină cultivată cu zarzavat", rivalizând doar cu sârbia de prin graiurile bănăţene.

► Intervin, apoi, târzia prezenţă a cuvântului în scrisul românesc: după Dicţionarul limbii române al Academiei, prima atestare datează din 1818, ca includere în manuscrisul "lexiconului românesc-nemţesc şi nemţesc-românesc" al ardeleanului Ion Budai-Deleanu, dar şi posibila (?) derivare de la acest substantiv a adjectivului liliachiu "de culoarea violet-deschis a liliacului", acesta notat şi el abia în documente comerciale din secolul al XVIII-lea, fără atestări convingătoare însă în vorbirea populară. Şi surprinzător de aducător aminte de nume de culori de origine turcească, cum ar fi ghiurghiuliu "roşu deschis", conabiu "vişiniu", stacojiu "roşu aprins", tot rafinamente cromatice de import, dacă avem în vedere poporeni purtând, de obicei, straie albe vara, iar pe timpul iernii cojoace (iniţial doar albe) şi sumane, cenuşii sau negre. Mai ales şi dacă nu pierdem din vedere, pe de altă parte, misterioasa existenţă a adjectivului lulachiu, explicat din neogrecescul lulâki "indigo", din leilaki "liliac".

► Lumea beletristicii vine şi ea să încarce un neobişnuit de complex mozaic, de la Macedonski ("Veniţi: privighetoarea cântă, şi liliacul e-nflorit") la Topîrceanu şi Sadoveanu, dar şi la soresciana ipostază a liliecilor din Bulzeştii Doljului, pornind, noi, de la însemnări ale folcloristului bucovinean Simeon Florea Marian. Toate încercând să depăşească un cadru strict al raporturilor dintre ceea ce latinii, cu privire la retorică, numeau, ca distincţie, res (lucruri) şi verba (cuvinte).

► Surprinzătoarea carieră globală a florii plebeiene de astăzi (prin frecvenţă), cândva exotică, pare a fi confirmată, în inscripţionare, prin steme din spaţiul parizian ("Porte de Lilas") sau nord-american (de ex., "Spokane Lilac Festival"), dar mai ales prin picturi celebre ale lui Monet, Gauguin sau Van Gogh, iar, de la noi, în special ale lui Aman sau Băncilă. Şi am vrea să nu uităm nici de tulburătoarele "Flori de liliac" ale Anastasiei Lazariuc!

► De multe asemenea istorii, după cum s-a văzut nu numai lingvistice, urmează să ne ocupăm ca "prelector" pentru Misterele florilor de liliac, expunere pe care ne-o propunem pentru Vila Sadoveanu, din dealul Copoului, în ziua de 5 mai, anul curent, începând de la ora 12. Confruntare, în preajma "Paştilor blajinilor", cu o spiritualitate poate uşor depăşită pe ici-pe colo, dar cu o încă reală încărcătură de omeneşti sentimente la care, cu destulă sfiiciune prietenească, vă invităm! Având însă marele avantaj al aportului Corinei Giurgia, cu acţiunea de "Laudatio", pentru care, de pe acum, îi rămânem îndatoraţi.

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi