Misterul exploziei care a omorât peste 100 de oameni în Beirut, la câţiva kilometri de Iaşi?

miercuri, 05 august 2020, 12:37
4 MIN
 Misterul exploziei care a omorât peste 100 de oameni în Beirut, la câţiva kilometri de Iaşi?

Un vas deţinut de un rus şi operat sub pavilion moldovenesc, suspectat că a transportat nitratul de amoniu care a distrus o parte din Beirut. Vaporul fusese arestat în 2014 în Liban, iar de atunci patronul rus este dat dispărut.

 

Vasul Rhosus, deţinut de cetăţeanul rus Igor Greciuşkin şi care era operat sub pavilion moldovenesc, înregistrat la Chişinău, ar fi sursa exploziei care a distrus o parte din portul libanez Beirut şi a făcut peste o sută de morţi şi 4.000 de răniţi, potrivit presei moldoveneşti şi daneze, care citează autorităţile din Liban. Vasul, care transporta 2.750 de tone de nitrat de amoniu – un îngrăşământ care poate exploda dacă este depozitat în condiţii improprii – a fost arestat de autorităţile libaneze în 2014 în portul Beirut, pentru că nu îndeplinea condiţiile de siguranţă cerute în cazul transportului unor astfel de produse, potrivit portalului specializat Maritime Bulletin.

După ce vasul a fost arestat în portul Beirut, autorităţile nu au mai putut să îl contacteze pe cetăţeanul rus domiciliat în Cipru care deţinea vaporul, care a fost practic abandonat în Liban. Echipajul era format din cetăţeni ruşi şi ucraineni, care avertizau la acel moment că nu sunt plătiţi. Încărcătura era destinată statului Mozambic. Încărcătura periculoasă a fost transportată în 2014 de pe vapor într-un depozit specializat din portul Beirut, unde a şi avut loc explozia de ieri.

Stare de urgenţă

Puternica explozie a fost provocată de 2.750 de tone de nitrat de amoniu, stocate în depozitul portului din Beirut. „Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie”, a declarat premierul libanez Hassan Diab, în faţa Consiliului Suprem de Apărare, reunit ieri în şedinţă de urgenţă. Nitratul de amoniu este un îngrăşământ chimic şi, totodată, o componentă a explozibililor precum TNT, pentrit, hexogen etc. „Nu vom cunoaşte liniştea până când nu vom găsi persoana responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat, ca să dea socoteală”, a promis premierul. Consiliul Suprem de Apărare a recomandat guvernului să declare „stare de urgenţă” timp de două săptămâni în Beirut. În această perioadă, o „putere militară supremă va fi responsabilă de toate prerogativele în materie de securitate”, mai scrie mold-street.com.

În 2014, în timp ce transporta din Georgia în Mozambic circa 2.750 de tone de nitrat de amoniu, cargoul Rhosus aflat sub pavilionul Republicii Moldova a fost reţinut în portul Beirut din cauza unor grave probleme tehnice. Ulterior i s-a interzis navigarea din cauza că ar fi încălcat regulile de exploatare, iar încărcătura a fost sechestrată şi depozitată în portul Beirut.

De atunci cargoul stă abandonat în port, iar echipajul compus din ruşi şi ucraineni a fost repatriat, după ce fusese lăsat în voia sorţii de angajator. Între timp, instanţele au emis la cererea creditorilor 3 decizii de sechestrare a navei. Atât portalurile specializate, precum fleetmon, dar şi presa din Rusia (Zona Media) scriu că proprietarul este afaceristul rus Igor Grechushkin, rezident în Cipru.

S-a resimţit sute de kilometri

Deflagraţia din Beirut a fost atât de puternică, încât s-a resimţit la 240 de kilometri, până în Cipru şi a avut puterea unui cutremur de magnitudine 4,5 grade, a calculat Observatorul Seismologic din Iordania. Totodată, Republica Moldova se află de mai mulţi ani în lista neagră, categoria risc înalt, a statelor cu nave ce încalcă normele şi convenţiile internaţionale, potrivit Secretariatului Paris MoU , scrie mold-street.com. Într-o situaţia mai proastă se află ţări precum Tanzania, Togo, Palau, Comores, Cambodia şi Congo.

În anii 2015-2018 fost efectuate 409 de inspecţii ale navelor ce plutesc cu pavilionul Republicii Moldova, iar în 69 de cazuri acestea au fost reţinute.

Trump: Un atac cu bombă

Preşedintele american Donald Trump a prezentat exploziile uriaşe de la Beirut drept un posibil atac, în pofida declaraţiilor liderilor libanezi, potrivit cărora este vorba despre un accident provocat de depozitarea unui material extrem de exploziv, relatează Reuters. „Statele Unite sunt pregătire să ajute Libanul”, a declarat Trump într-o conferinţă de presă la Casa Albă, referindu-se exploziile soldate cu peste 100 de morţi şi mii de răniţi. „Asta seamănă cu un atac teribil”, a apreciat şeful statului american. Trump, întrebat ulterior despre explozii, a răspuns că a discutat cu generali americani, care apreciază că explozia nu a fost accidentală. Potrivit acestor generali – pe a căror identitate nu a dezvăluit-o – este vorba despre „un atac”, a declarat locatarul Casei Albe. „A fost un fel de bombă”, a subliniat el. Doi oficiali americani au declarat sub protecţia anonimatului că nu ştiu cum anume a primit Donald Trump această informaţie, şi că primele elemente nu par să arate că este vorba despre un atac. Potrivit acestor surse, elemente de până în prezent confirmă informaţii comunicate în mod public de către autorităţile de la Beirut. Cele două surse aprecizează însă că această poziţie se poate schimba.

 

 

 

 

Comentarii