Cercetătorii de la universitatea din Basel, din Elveția, au reușit să producă modele de șoareci modificați genetic, care dezvoltă o boală similară cu cea de la om. Acest lucru a permis echipei să identifice mecanisme necunoscute până acum și potențiale ținte terapeutice.

În august 2007, a avut loc un meci de fotbal pe care fanii clubului FC Sevilla nu îl vor uita: fotbalistul Antonio Puerta, în vârstă de 22 de ani, a suferit un stop cardiac și s-a prăbușit pe teren, decedând la spital câteva zile mai târziu. Ulterior s-a descoperit că jucătorul suferea de cardiomiopatie aritmogenă.

Se estimează că această boală ereditară apare la una din 5.000 de persoane, bărbații fiind mai frecvent afectați decât femeile.

„Cardiomiopatia aritmogenă duce la aritmie și provoacă pierderea celulelor musculare cardiace, și depozite de țesut conjunctiv și grăsime în mușchiul cardiac. Acest lucru poate provoca moarte subită cardiacă, adesea în timpul exercițiului fizic”, spune Volker Spindler, medic anatomo-patolog și șeful grupului Cell Adhesion de la Departamentul de biomedicină al Universității din Basel.

În prezent, se știe că o serie de mutații genetice declanșează această afecțiune. Chiar și cu un diagnostic precoce nu există niciun tratament, ci doar opțiuni pentru gestionarea simptomelor.

„Pacienții sunt sfătuiți să evite orice sport de competiție sau de anduranță și trebuie să ia medicamente beta-blocante. Acolo unde este cazul, poate fi efectuată o ablație cu cateter sau poate fi folosit un defibrilator implantabil”, spune cardiologul Gabriela Kuster, șeful grupului Myocardial Research, din cadrul Departamentului de biomedicină. Uneori, singura opțiune este un transplant de inimă.

Celulele musculare cardiace își pierd adezivitatea

În recentul studiu, oamenii de știință au plecat de la ideea că multe dintre mutații afectează structurile cunoscute sub numele de desmozomi, grupuri de proteine de pe suprafața celulelor musculare cardiace care asigură o legătură strânsă între celule.

„Aceste clustere acționează asemenea unei bucăți de velcro (scai – n.r.)”, explică dr. Camilla Schinner, primul autor al studiului publicat în revista Circulation.

Aceasta a condus la teoria că mutațiile reduc aderența dintre celule, slăbind astfel mușchiul cardiac. Pentru a testa această ipoteză, echipa a introdus o mutație similară cu cea găsită la pacienți în genomul șoarecilor și au examinat apoi funcția cardiacă a acestor animale. Drept rezultat, animalele modificate genetic au dezvoltat aritmie cardiacă aseamănătoare cu cardiomiopatia aritmogenă la om.

Analiza microscopică și biochimică a arătat într-adevăr o aderență redusă între celulele musculare cardiace. Cercetătorii au observat, de asemenea, cicatrice în mușchiul cardiac tipice pentru această boală.

Prevenirea leziunilor țesutului cardiac

Următorul pas al cercetătorilor a fost de a investiga modul în care mușchiul cardiac bolnav diferă la nivel molecular de cel sănătos.

Șoarecii cu mutații au prezentat o cantitate crescută dintr-o anumită proteină în structurile de tip „velcro” ale celulelor mușchiului inimii. Printr-o serie de evenimente, acest lucru duce la depunerea de țesut conjunctiv și la cicatrizarea țesutului cardiac.

Adăugarea unei substanțe care blochează această cascadă de evenimente a prevenit progresia bolii, oferind o potențială nouă abordare de tratament.

„Mai este un drum lung de parcurs până când putem lua în considerare aplicarea acestor rezultate la oameni”, subliniază dr. Spindler, precizând, însă, că această cercetare oferă opțiuni mai bune pentru a studia în detaliu boala și a înțelege mecanismele care stau la baza acestei afecțiuni.