Modernităţi consecutive şi neşansa intelectuală a României

Avem aşa:

– tranziţia de la societatea agrară la cea industrială. În ţările dezvoltate, ea începe la sfârşitul secolului XVIII – începutul secolului XIX şi se termină cel târziu pe la 1920. În România, ea a început după 1870 şi s-a încheiat recent, abia prin 1970-1980.

– tranziţia de la societatea industrială la cea post-industrială. În ţările avansate, ea începe prin 1970 şi se încheie prin 1990. În România, tranziţia asta abia a început, şi mai e nevoie de cel puţin 10-20 de ani pentru a fi încheiată.

– tranziţia de la societatea post-industrială la cea bazată pe cunoaştere (knowledge based economy). În ţările avansate, ea a început cam acum 10 ani. În România, noi abia am început tranziţia de la societatea industrială la cea post-industrială.

Tranziţiile de la un tip de societate la altul sunt facilitate prin redistribuţia tehnologică şi de know-how.

De exemplu, tranziţia de la societatea agrară la cea industrială s-a făcut prin transfer masiv de know-how – crearea sistemului public de educaţie şi universalizarea lui (la începutul secolului XX analfabetismul era practic eradicat în majoritatea ţărilor dezvoltate), transfer de know-how către fermieri (pentru a le facilita trecerea de la ia agricultură la industrie alimentară şi pentru a familiariza fermierii cu tehnicile moderne şi mai productive de cultivare a plantelor şi animalelor), sisteme de lifelong learning (pentru ca transferurile să fie permanente) – şi prin transfer tehnologic (acces subvenţionat la tehnologie).

În România, transferul de know-how şi de tehnologie este şi acum la cote de avarie: sistemul public de educaţie este subfinanţat şi neuniversalizat (prezenţă redusă din punct de vedere cantitativ – adică nu avem suficiente şcoli, licee şi universităţi), procesele de lifelong learning practic nu există, iar accesul la tehnologie (în special la tehnologie avansată) este foarte limitat. De-asta România şi e o ţară în mod cronic înapoiată.

Celălalt element care facilitează tranziţia de la un tip de societate la altul şi care stabilizează fiecare nou tip de societate e plasa de siguranţă specifică noului tip de societate. Odată creată, ea permite membrilor unei societăţi să se integreze mai uşor în noul tip de societate.

Din motivul ăsta, statele din vestul şi din centrul Europei devin state asistenţiale începând cu 1920. Ele oferă membrilor societăţii capitaliste de tip industrial (adică al primului tip de capitalism) plasa de siguranţă necesară menţinerii şi reproducerii sistemului, astfel încât acesta să se poată dezvolta.

România nu este nici acum, în ciuda retoricii unora (din ce în ce mai mulţi, din păcate) un stat asistenţial.

Combinaţia dintre capitalism (industrial, post-industrial sau knowledge based), înţeles ca drept la liberă iniţiativă şi, simultan, obligaţie de a concura, transferul de tehnologie şi de know-how dinspre stat spre societate (inclusiv spre firme) şi crearea şi menţinerea unei plase de siguranţă eficiente (asistenţialism) – combinaţie care a produs dezvoltarea statelor occidentale, prosperitatea lor şi democraţia lor avansată – este neinteligibilă la noi şi considerată tabu (atât de dreapta pro-capitalistă, cât şi de stânga, care în general are rezerve faţă de orice formă de capitalism).

Acest tabu, care derivă dintr-un soi de limită intelectuală, e cea mai puternică expresie a înapoierii noastre civilizaţionale. El demonstrează că nu avem acces intelectual la mecanismele prin care se dezvoltă societăţile – şi, lipsindu-ne accesul ăsta, nici nu putem să elaborăm procesele care ne-ar permite dezvoltarea.

Ceea ce a permis dezvoltarea statelor avansate (şi astfel le-a făcut să fie avansate) e tocmai combinaţia dintre capitalism, redistribuţie de know-how şi de tehnologie, şi redistribuţie de tip asistenţial.

Fiecare element luat în parte e insuficient pentru a asigura dezvoltarea şi stabilitatea dezvoltării – chiar dacă fiecare dintre elemente e necesar. Abia combinaţia lor produce societăţi avansate – adică abia toate trei luate împreună devin necesare şi suficiente pentru dezvoltare. Adevărul ăsta se verifică pentru fiecare dintre cele trei tranziţii menţionate la început.

Abia când vom reuşi să înţelegem asta vom avea şansa de a recupera decalajele.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist