Modernizarea infrastructurii rutiere din judeţ: un drum râde, unul plânge

miercuri, 24 octombrie 2018, 01:50
2 MIN
 Modernizarea infrastructurii rutiere din judeţ: un drum râde, unul plânge

Două dintre cele mai mari proiecte de modernizare a unor segmente de drum judeţean încă nu şi-au găsit executantul. Unul urmează să intre în procedură de licitaţie, însă celălalt a trecut deja prin două licitaţii fără câştigător.

A doua tentativă de atribuire prin licitaţie a lucrărilor pe cei 12,5 km de drum judeţean dintre localităţile Heci-Tătăruşi-Iorcani până la limita cu judeţul Suceava a eşuat. Nicio ofertă nu a fost depusă, deşi au existat trei cereri de clarificare. La prima rundă, finalul a fost şi mai surprinzător: firma anunţată câştigătoare s-a retras subit înainte să semneze contractul. Tronsonului de drum respectiv, al treilea ca mărime din lotul celor şapte prevăzute în Planul Naţional de Dezvoltare Locală, i-au fost alocate 27,5 milioane de lei.

Directorul Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor pune această reticenţă a constructorilor de drumuri pe seama scumpirii accentuate a bitumului. „Toate preţurile au crescut, iar proiectul a fost realizat în iarna trecută”, a adăugat Ovidiu Ciucan. El s-a arătat optimist că licitaţia va fi reluată până la sfârşitul anului, după ce se va încerca „tăierea” unor cheltuieli prevăzute în proiectul de execuţie.

Cât priveşte celălalt proiect de modernizare de drumuri rămas neatribuit, acesta se află deja la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Odată avizat (dacă nu vor exista cereri de corecţii), cei 36 km de pe DJ 246, între Tufeştii de Sus-Scânteia-Şcheia-Drăguşeni-Ipatele-Ţibăneşti, vor intra în procedura de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de modernizare. Este cel mai mare dintre toate proiectele PNDL referitoare la drumuri judeţene, cu un buget alocat de 66 milioane de lei. 

 

 

Comentarii