Moldova, mai ai o şansă!

Să facem cunoştinţă: Maia Sandu, 48 de ani, este economist şi are titlul de Master în Administraţia Publică în urma studiilor pe care le-a făcut la „Harvard Kennedy School of Government” în SUA. Din 2010 până în 2012 a lucrat în Washington, fiind consilier al Directorului Executiv al Băncii Mondiale, iar din iulie 2012 până în iulie 2015 a fost Ministrul Educaţiei din Republica Moldova (perioadă în care se face cea mai curajoasă şi eficientă reformă a Educaţiei peste Prut). La sfârşitul anului 2015 îşi creează propria platformă politică, mişcare ce se transformă în Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS). În octombrie 2016, Maia Sandu este desemnată drept candidat unic al dreptei proeuropene în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi obţine locul II în urma scrutinului (766.593 de voturi), fiind învinsă de către socialistul prorus Igor Dodon (sprijinit masiv de către oligarhul Vladimir Plahotniuc) cu scorul de 52,11% la 47.89%. 

Pe 8 iunie 2019, în urma fugii din Republica Moldova a oligarhului Plahotniuc, Maia Sandu este aleasă în funcţia de Prim-Ministru al Republicii Moldova, cabinetul său începând să îşi intre efectiv în drepturi din data de 15 iunie 2019. Deşi de scurtă durată (Guvernul Sandu este demis pe 12 noiembrie în urma unei moţiuni de cenzură iniţiată de către socialiştii lui Dodon), guvernarea proeuropeană a cabinetului Sandu este foarte intensă în ceea ce priveşte redeschiderea relaţiilor economice ale Republicii Moldova cu România, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Demiterea Guvernului Sandu declanşează o reacţie foarte promptă şi fermă de izolare diplomatică şi economică a Republicii Moldova din partea Vestului.

Duminica aceasta, pe 15 noiembrie, Maia Sandu a scris istorie în Republica Moldova câştigând de o manieră entuziasmantă alegerile prezidenţiale în faţa aceluiaşi Igor Dodon, devenind astfel prima femeie aleasă în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. 

Alegerile prezidenţiale de peste Prut din acest an au consemnat mai multe recorduri: Maia Sandu a acumulat 943.006 voturi, depăşind astfel maximul istoric obţinut de fostul Preşedinte Lucinschi la alegerile din 1996 (919.831 de voturi), iar cei 262.103 de alegători prezenţi la urnele din afara ţării reprezintă, la fel, un maxim istoric (ultimul record fusese de 149.178 de alegători în diasporă, în primul tur al aceloraşi alegeri prezidenţiale din 2020). 

Chiar şi dacă ar fi fost să nu se socotească rezultatele din Diaspora (aşa cum insinua Dodon), Maia Sandu tot ar fi câştigat alegerile pe teritoriul Republicii Moldova cu 699.401 voturi, faţă de cele 672.117 voturi ale lui Dodon, aici incluzându-i şi pe alegătorii din Transnistria ori Găgăuzia aduşi cu arcanul de aparatul administrativ în favoarea candidatului prorus. 

Desigur, când vezi asemenea cifre record de prezenţă la vot, prima întrebare firească este „ce s-a întâmplat?”. Explicaţiile – nu foarte multe – sunt simple şi nu necesită cine ştie ce analiză sociologică savantă.

În primul rând majoritatea alegătorilor s-au regăsit în discursul ferm anticorupţie promovat de către Maia Sandu cu mult timp înainte de declanşarea campaniei electorale. Anii în care oligarhul Plahotniuc şi prorusul Dodon au guvernat discreţionar au făcut din Republica Moldova cea mai coruptă şi săracă ţară din Europa. Aceste alegeri au fost primele în care factorul geopolitic nu a mai avut relevanţa pe care o avea în scrutinele precedente, sărăcia, hoţia şi corupţia devenind inamicul comun al majorităţii alegătorilor, fie ei etnici români sau ruşi. „Jandarmul român” şi „Războiului civil care se va finaliza prin Unirea cu România”, temele predilecte de comunicare ale politehnologilor ruşi livraţi de către Kremlin pentru gestionarea campaniei lui Igor Dodon, au pălit în faţa realităţii sărăciei crunte în care se zbate majoritatea populaţiei, într-un contrast teribil faţă de opulenţa în care îşi duceau viaţa Plahotniuc, Dodon şi tot anturajul lor. 

Un alt element important în această campanie l-a jucat bădărănia lui Igor Dodon, el şi consilierii săi considerând că doar aşa trebuie să răspundă temelor anticorupţie promovate de către Maia Sandu. Rânjind cu gura până la urechi, Igor Dodon a ţinut morţiş să-şi arate „curajul” răsfoind tot registrul glumelor de autobază, inclusiv mitocăniile misogine. 

Al treilea capitol, la fel de important, l-a însemnat încercarea de segregare a alegătorilor moldoveni prin împărţirea lor în două categorii: cei care sunt „acasă” şi cei care votează „din străinătate”. Leit aceeaşi carte pierzătoare jucată de către pesedişti de fiecare dată din 2004 încoace, când parcă au ţinut morţiş să nu scape nicio ocazie de a pierde alegerile prezidenţiale.

Toate aceste trei erori strategice ale echipei lui Dodon au creat un bulgăre de nemulţumire în societate care s-a rostogolit atât de tare încât în doar două săptămâni, între primul şi al doilea tur al scrutinului prezidenţial, acesta a crescut enorm şi s-a transformat într-un veritabil bolovan care l-a ţintuit pe Igor Dodon la subsolul clasamentului. 

Ce va urma mai departe în Republica Moldova? Este foarte greu de spus în acest moment, însă, cu siguranţă, cei care şi-au pregătit ligheanele în care să adune laptele şi mierea căzute din cer mai au mult de aşteptat. În acest moment Maia Sandu (care a fost felicitată deja de către majoritatea liderilor politici mondiali importanţi, inclusiv de către Putin) are doar suportul alegătorilor moldoveni. Fără majoritate parlamentară şi, implicit, fără guvern, pentru noul Preşedinte al Republicii Moldova vor urma zile foarte grele, dar – la cum este cunoscută deja Maia Sandu – acest lucru nu o va descuraja, ci din contra. Jocurile abia încep.

Iar dacă vreţi să vă şi amuzaţi în această perioadă, urmăriţi cu atenţie sarabanda de politicieni şi analişti de la Bucureşti care îşi exprimă brusc suportul pentru Maia Sandu oferindu-i sfaturi „preţioase”, asta deşi până acum trei-patru săptămâni nici nu ştiau să arate pe hartă unde este exact Chişinăul.