Moldova şi Iaşul au negociat în 1859 totul la jumătate. Acum ne rugăm pentru autostradă

Discuţia recentă cu privire la faptul că nu se întrevede un viitor concret pentru Autostrada Unirii, A8, s-a născut exact în jurul datei de 24 ianuarie, când românii sărbătoresc Unirea dintre Moldova şi Ţara Românească, cele două principate, şi ziua în care se naşte, de drept, România. Însă în această zi, odată cu lipsa măsurilor concrete în vederea construirii autostrăzii, „Ziarul de Iaşi“ face şi o scurtă trecere în revistă a tuturor promisiunilor primite de capitala Moldovei la momentul 1859, la data unirii.

Creşterea Iaşului a stagnat după 1859

În ciuda puternicelor proteste antiunioniste de la Iaşi, importanţa unirii a fost văzută la momentul respectiv de cei mai importanţi oameni politici ai vremurilor, din ambele principate. Rămâne însă în istorie ceea ce a spus Mihail Kogălni­ceanu – „Chiar de-ar creşte iarbă pe străzile Iaşului, trebuia să facem unirea“. Riscurile pentru Moldova erau mari prin acceptarea mutării capitalei la Bucureşti, fiindcă la momentul 1859, din punct de vedere economic, istoricii spun că Iaşul era un pol în creştere, deşi avea doar circa jumătate din populaţia Bucureştiului – 60.000 faţă de 120.000. După unire, însă, cu plecarea elitei, a ziarelor, a revistelor culturale, a negustorilor şi a multora dintre boieri, spre capitală, unde erau şi instituţiile principale ale statului, creşterea Iaşului a stagnat. Însă, dacă această stagnare a creşterii a fost asumată, Iaşul a aşteptat promisiunile făcute în 1859: drumuri care să o lege de capitală, investiţii băneşti în infrastructură, în dezvoltarea locală. O parte din promisiuni au fost repetate şi la momentul 1918, dar multe dintre ele au rămas neonorate până astăzi.

„Ce s-a întâmplat după ce s-a mutat capitala? Din punctul de vedere al populaţiei, care este poate cel mai bun barometru: Iaşul este singurul oraş din România care creşte aproape nesemnificativ în acea perioadă. Cu chiu, cu vai, populaţia se măreşte cu vreo 15.000 de locuitori până la 1899, şi diferenţa se vede la 1930 – Iaşul avea 100.000 de locuitori, Bucureştiul avea aproape de şase ori mai mult. Din punct de vedere economic s-a prăbuşit bursa, cum s-ar spune astăzi. A căzut piaţa proprietăţilor, preţurile proprietăţilor şi a imobilelor. Iar după aceea, la Iaşi nu s-au mai făcut investiţii. De aceea, economic vorbind, în perioada respectivă, Galaţiul, Brăila s-au dezvoltat mult mai repede decât Iaşul, fiindcă erau porturi la Dunăre“, scrie profesorul şi istoricul ieşean Gheorghe Iacob în cartea sa „Istoria, între adevăr şi manipulare“.

Cerinţele ieşenilor, ignorate

Însă Iaşul nu a avut doar de pierdut. Într-o formă de compensaţie, în perioada de după unire, continuată şi în timpul mandatului lui Carol I, la Iaşi au fost ridicate mai multe clădiri simbol: Mitropolia, Teatrul Naţional, Palatul Admini­strativ (finalizat însă după Primul Război Mondial), Universitatea, Liceul Internat sau Şcoala Militară. Însă ieşenii nu au fost mulţumiţi – fiind cunoscut la momentul respectiv faptul că a existat o puternică mişcare antiunionistă, denumită în literatura de specialitate chiar separatistă, care a avut şi o serie de mişcări de stradă în 1866. Printre numele cunoscute care au participat la această mişcare, înăbuşită în sânge, se numără şi scriitorul Ion Creangă. Însă tot la momentul 1866, la vizita lui Carol I la Iaşi, pentru prima dată în calitate oficială, i-a fost înaintat un memoriu cu mai multe puncte prin care ieşenii cereau ca Iaşul să nu fie lăsat în uitare. Au cerut atunci ca regele Carol I să fie uns domn la Iaşi, să locuiască şase luni pe an în capitala Moldovei de unde să conducă ţara, cereau să fie mutată Curtea de Casaţie la Iaşi şi o serie de drepturi economice, inclusiv un drum de mare viteză care să lege Iaşul de Bucureşti. Însă, în cei 48 de ani de domnie, deşi a numit Iaşul a doua sa capitală sau capitala sa culturală, Carol I a avut doar 18 vizite, în care a stat trei-patru zile.

Măcar orgoliul politicienilor a fost satisfăcut

„Rezultatul nu a fost neapărat pe măsura aşteptărilor. Curtea de Casaţie nu s-a mai mutat fiindcă inclusiv moldovenii nu au fost de acord, din varii motive, şi prin 1880, din punct de vedere economic, au primit nişte moşii din jurul Iaşului nişte compensaţii de vreo 10 milioane în leii de atunci. Compensaţii au fost nesemnificative, şi despre care unii zic că au creat mai multe probleme. Deci Iaşul, practic, a avut acele edificii şi orgoliul a fost, într-un fel, satisfăcut, prin faptul că, în toate cuvântările lui, Carol I spunea că Iaşul este a doua sa capitală, într-un fel, orgoliul ieşenilor a fost satisfăcut“, mai spune profesorul Iacob în cartea sa. Astăzi însă se acceptă în rândul specialiştilor că, dintre toate promisiunile făcute atunci, una a dăinuit până acum: cutuma ca Mitropolitul Moldovei să fie cel care devine Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la decesul acestuia din urmă. O cutumă despre care nimeni nu poate spune dacă va mai dăinui sau nu: aceasta a fost la un pas de a fi încălcată la ultimele alegeri pentru desemnarea actualului Patriarh, în persoana fostului mitropolit Daniel.

Ce dorește Iașui de la liderii politici, aflați AICI

Despre evenimentele care au loc pe 24 ianuarie la Iași, aflați AICI