Motanul Mitters, candidat la premiul „New Zealander of the Year”

vineri, 21 august 2020, 13:07
1 MIN
 Motanul Mitters, candidat la premiul „New Zealander of the Year”

Motanul Mitters, o felină foarte populară în capitala Noi Zeelande, Wellington, candidează pe aceeaşi listă cu premierul ţării, Jacinda Ardern, şi cu alte personalităţi la premiul "New Zealander of the Year".

Pisica şi premierul sunt prezenţi pe primele locuri ale listei candidaţilor, care rămâne deschisă până la 31 august, au confirmat organizatorii acestui premiu câştigat anul trecut de actriţa şi realizatoarea Jennifer Ward-Lealand.

Premierul Ardern este favorită la câştigarea alegerilor din 17 octombrie pentru modul cum a gestionat trei importante crize, între care şi criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19.

Totuşi, pentru acest premiu, premierul are în faţă un rival redutabil, motanul Mittens din rasa Angora Turcească, de culoarea cafelei cu lapte, ai cărui 50.000 de urmăritori pe Facebook postează poze atunci când se întâlnesc cu el pe stradă.

Mittens, o pisică aventurieră care poate fi întâlnită în cafenele, biblioteci, universităţi şi în alte locuri publice, a primit anul acesta cheia oraşului Wellington.

Comentarii