Într-adevăr, o observaţie de bun-simţ!

Movilă: Cel mai puţin s-a discutat despre ce vor face europarlamentarii

vineri, 24 mai 2019, 01:50
1 MIN
 Movilă: Cel mai puţin s-a discutat despre ce vor face europarlamentarii

„Peste 90 la sută dintre candidaţi nu au avut nicio treabă cu temele pe care România trebuia să le vadă ca probleme-soluţii-plan de lucru al europarlamentarilor români, ale partidelor politice româneşti“, a descris deputatul PMP de Iaşi Petru Movilă, foarte succint, campania electorală pentru alegerile de duminică. „S-a discutat despre pensii, alocaţii, drumuri judeţene, apă-canal şi, la foarte mulţi competitori, doar apelative gen «Hoţule!», «Infractorule!» ş.a.m.d.“, a remarcat el, adăugând totuşi că doar candidaţii PMP au abordat subiectele reale, referindu-se la primul candidat de pe lista partidului, fostul preşedinte Traian Băsescu, drept „cel mai bun europarlamentar pe care îl poate avea România şi Parlamentul European“ pentru experienţa sa ca şef de stat, negociator şi implicare în tratate şi politici europene. 

El a menţionat temele PMP în campanie, de la egalarea subvenţiilor pentru fermieri, accesarea de fonduri pentru infrastructură de transport, pentru sănătate şi până la protecţia cetăţenilor români în UE, deseori trataţi ca nişte sclavi sau ai căror copii rămaşi acasă sunt discriminaţi în comparaţie cu copiii din ţara unde conaţionalii noştri muncesc. Movilă a pledat pentru ca ieşenii să meargă la vot, atât la alegeri, cât şi la referendum. Altfel, dacă referendumul nu va trece, „majoritatea PSD-ALDE va spune: „E în regulă, ceea ce facem noi este frumos şi bine şi vom continua să facem pe justiţie ce credem de cuviinţ㻓, a avertizat liderul PMP Iaşi. 

Comentarii