Nigeria a învins Islanda în etapa a doua a grupelor. Golurile au fost marcate de Musa

vineri, 22 iunie 2018, 19:18
1 MIN
 Nigeria a învins Islanda în etapa a doua a grupelor. Golurile au fost marcate de Musa

Reprezentativa Nigeriei a învins, vineri, cu scorul de 2-0, selecţionata Islandei, într-un meci din etapa a doua a Grupei D de la Cupa Mondială, disputat pe Volgograd Arena.

 

Ambele goluri au fost marcate de Ahmed Musa, în minutele 49 şi 75. În minutul 83, Sigurdsson a ratat un penalti acordat pentru un fault al lui Ebuehi la Finnbogason, după consultarea VAR. Nigeria: Uzoho – Omeruo, Balogun, Ekong, Idowu (Ebuehi ’46) – Etebo (Iwobi ‘90+1), Ndidi – Moses, Obi Mikel, Musa – Iheanacho (Ighalo ’85). Selecţioner: Gernot Rohr

Islanda: Halldorsson – Saevarsson, Arnason, R. Sigurdsson (Ingasson ’65), Magnusson – Gislason, Sigurdsson, Gunnarsson (Skulason ’87), Bjarnason – Bodvarsson (Sigurdarson ’71), Finnbogason. Selecţioner: Heimir Hallgrimsson. Meciul a fost arbitrat de neo-zeelandezul Matt Conger.

În Grupa D s-au mai disputat următoarele partide, la 16 şi 21 iunie: Argentina – Islanda 1-1, Croaţia – Nigeria 2-0, Argentina – Croaţia 0-3. Înaintea ultimei etape a grupelor, Croaţia este calificată în optimi, fiind lider în clasamentul Grupei D, cu şase puncte. Nigeria ocupă locul doi, cu trei puncte, iar pe trei şi patru se află Islanda şi Argentina, cu câte un punct.

Comentarii