Nobleţea Ateneului

E mic Stratford-upon-Avon, Shakespeare l-a făcut mare. Ipoteştii lui Eminescu sau Humuleştii lui Creangă au crescut la fel, graţie harului zămislitor de operă al unor asemenea clasici, valori cărora timpul le testează necontenit caratele. Ghidurile de voiaj descriu şi evaluează edificii monumentale, de patrimoniu naţional şi / sau universal, dar astfel de informaţii trimit, în fond tot la creaţie şi artă, la fapta ctitorilor, a arhitecţilor şi constructorilor, a artiştilor a căror amprentă e în ceea ce înalţă zidurile deasupra materialităţii lor imediate şi a calculului de rezistenţă (cu importanţa lui, de temelie). Nu privirii reci îi vorbesc palatele şi castelele, catedralele, mari şi vechi universităţi, instituţii artistice emblematice, muzee-tezaur de inestimabile valori, cifre, ranguri şi nume capătă o specială rezonanţă din perspectiva sensibilităţii noastre la înfăptuiri de destin creator. N-am simţit nicăieri în lume o emoţie intelectuală mai adâncă şi mai puternică decât la Universitatea din Salamanca, în foarte micul amfiteatru păstrat ca în vremea studenţiei lui Cervantes. Instituţiile artistice şi de cultură îşi datorează faima oamenilor a căror amintire sălăşluieşte în climatul care le e propriu, lor li se datorează o altfel de "statură", altfel măsurabilă, cea a acumulării şi potenţării valorilor în durata istoriei lor, tocmai de aceea demnă de un atare blazon.

Iaşul are monumentele sale de veritabilă Cetate a culturii şi artelor: religioase sau laice, mai vechi sau încă de o vârstă ceva mai tânără, bine ştiute. Şi preţuite, nu numai de ieşeni, nu numai de români. Universitatea, Teatrul Naţional – sediu şi al Operei, Palatul Culturii, Trei Ierarhi, Golia, Cetăţuia, Galata, câte altele încă. Între ele, nu atât de vechi, dar nici ţinând doar de contemporaneitatea noastră, şi Ateneul din Tătăraşi, cu întreaga lui istorie de până la cutremurul care a condus la consolidarea şi reconstrucţia ctitorite de primarul de atunci, el însuşi tătărăşean la vremea aceea, Constantin Simirad. Şi devenit, progresiv, tot mai bogat în activităţi şi iniţiative de agendă culturală demnă de un centru cultural important, ca Iaşul, sub succesivii lui directori până la, inclusiv şi în special, actualul Director al Ateneului ieşean, Andrei Apreotesei, ale cărui aptitudini de autentic manager cultural sunt pe deplin probate de densitatea programului Ateneului şi de calitatea manifestărilor acestuia, rod al unei întregi munci de echipă sub conducerea sa.

Titlul dat acestor însemnări mi-a fost sugerat de numeroasele fotografii (de foarte bună calitate) expuse de-a lungul scării în spirală, imagini care vorbeau uneori despre pagini mai vechi din istoria instituţiei de cultură, sau de altele mai recente, toate având însă legătură cu interesul cald şi ocrotitor arătat Ateneului de Casa Regală. Nu e deloc o întâmplare nici faptul că Ateneul ieşean a dobândit rangul de Ateneu Naţional, cum nici prezenţa, vizitele Majestăţii Sale Margareta, împreună cu Principele Radu, şi nu uităm nicio clipă nici memoria păstrată la Iaşi Regelui Ferdinand Întregitorul şi Reginei Maria, în oraşul care a fost Capitala de război a României, în circumstanţe istorice şi militare de mare dramatism, ceea ce a făcut însă până la urmă din urbea noastră Capitala Renaşterii ţării. Recunoaşterii meritate, de către Casa Regală, a rangului cultural ce i se cuvine Ateneului nostru trebuie înţeleasă bine de fiecare ieşean iubitor de viaţă artistică şi frumuseţe, oamenii care muncesc pentru a susţine, a consolida şi a înălţa prestigiul acestei instituţii au nevoie de semne şi dovezi ale interesului nostru, al tuturor, arătat activităţii lor, desfăşurată cu talent şi autoexigenţă.

Atâţia mari actori ai teatrului ieşean şi românesc s-au născut, au crescut şi şi-au descoperit "virusul" scenei în Tătăraşi, în frunte cu Miluţă Gheorghiu, neuitatul interpret al Chiriţei lui Alecsandri. Ce putea fi mai potrivit pentru un asemenea renume câştigat deja de spaţiul despre care scriu decât o trupă de teatru, cu repertoriu stabil, a Ateneului, care să adauge încă o scenă Iaşului teatral, alături de Naţional şi de "Luceafărul"? Desigur, rezultatele depind şi de interesul publicului, ca şi de atenţia criticii, deopotrivă influente, stimulative pentru un teatru tânăr, dar îndrăzneţ sub raportul creaţiei şi ambiţios. An de an, Ateneul e şi sediul unei Gale a spectacolelor (independente) de Operă, Les Films de Cannes a Iaşi, iniţiativă a lui Cristian Mungiu, un Festival de film documentar, organizat anual, bogat şi cu o exigentă selecţie de pelicule, un mai recent American Independent Film Festival, inţiativa de palier naţional a Caravanei celor 100 de filme româneşti, în anul Centenarului României Mari, semnată Irina Margareta Nistor şi Andrei Giurgia, cel din urmă iniţiator de asemenea, împreună cu Asociaţia Studenţilor Jurnalişti, al Serilor de Film Românesc, altă idee ieşeană de anvergură naţională, pe linia artei filmului, în condiţiile în care graţie Ateneului şi Primăriei Iaşului cinefilii au în acest spaţiu al Cetăţii posibilitatea de a vedea foarte prompt noutăţile cinematografice ale lumii. Expoziţii de artă plastică şi fotografică, lansări de carte şi bibliotecă, cursuri de artă a dansului completează bogata gamă a activităţilor. Ca şi conferinţe şi dezbateri extraordinare, dintre care le citez aici doar pe cele cu regizorul Alexa Visarion şi cu filosoful Mihai Şora, strălucite concerte ca acela, recent, al lui Grigore Leşe, împreună cu ansamblul "Floralia" al UNAGE sau al violonistului Alexandru Tomescu (& Stradivarius). Toată această cavalcadă, pentru a ilustra astfel calea pe care, prin tot ce îi datorăm, Ateneul Naţional de la Iaşi înseamnă într-adevăr o prezenţă tonică, viguroasă în planul creativităţii şi cu un mare potenţial de educaţie pentru valorile culturii: datorită faptului că oamenii Ateneului nu uită nicicând că… nobleţea obligă.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar