Note despre democraţie şi justiţie

Note despre democraţie şi justiţie

I. Democraţie liberală şi prosperitate

Pe de o parte avem o scădere (semnificativă) a calităţii democraţiei. În 2017, scorul României în Democracy Index (D.I.) a fost de 6,44, cel mai mic din 2006 încoace, de când există D.I. La libertăţi civile, scorul a fost de 7,94 – pentru prima dată sub 8. Datele sunt confirmate şi de V-Dem care, folosind o metodologie diferită, ajunge la concluzii identice. Rule of Law Index spune şi el o poveste asemănătoare. Iar anul viitor, când vor apărea datele pentru 2018, este extrem de probabil ca ele să arate încă şi mai prost. Pe scurt, guvernarea PSD-ALDE e vădit neprielnică regimului politic democratic.

Pe de altă parte, avem o creştere continuă a PIB – în cel mult doi ani România va deveni o economie bogată (high income economy) după standardele Băncii Mondiale. Din 2017 încoace a crescut semnificativ salariul minim – şi, la fel, au crescut salariul mediu, pensiile şi unele salarii din sistemul bugetar. Potrivit datelor Eurostat, sărăcia, deşi la un nivel încă ridicat, continuă să scadă. Nivelul inegalităţii sociale – şi el al doilea cel mai ridicat din UE – nu mai creşte, ba chiar dă semne foarte modeste de scădere. Anul viitor, când vor apărea datele pentru 2018, este extrem de probabil ca ele să arate şi mai bine decât cele pentru 2017. Pe scurt, guvernarea PSD-ALDE pare una de succes în materie de îmbunătăţire a condiţiilor de trai.

Scăderea calităţii regimului democrtic e cauza protestelor continue din 2017 încoace. Creşterea nivelului de trai e cauza pentru care scorul PSD în sondaje rămâne foarte ridicat. Cu alte cuvinte, oferta PSD pare să fie similară cu cea a partidelor dreptei populiste din Occident: mai puţină democraţie liberală şi mai multă prosperitate. Din perspectiva asta, PSD e cu certitudine un partid iliberal. Un partid iliberal care a prins pe picior greşit opoziţia – iar ăsta mi se pare un lucru foarte important de menţionat. Pentru că opoziţia – atât cea politică cât şi cea civică – la PSD propune doar soluţii de menţinere a democraţiei politice (a cărei calitate a fost tot timpul relativ precară în România). Opoziţia nu vine cu niciun fel de măsuri concrete de îmbunătăţire a calităţii democraţiei. Ea cere doar menţinerea actualului status quo. Mai grav, opoziţia nu vine cu niciun fel de propuneri concrete de îmbunătăţire a nivelului de trai – propuneri care să fie mai atractive decât cele aplicate deja de PSD. Dimpotrivă, opoziţia e profund ostilă tuturor măsurilor sociale luate de PSD – şi, de fiecare dată când PSD propune şi măsuri antisociale, cum a fost recent cazul cu îngreunarea accesului la venitul minim garantat, opoziţia se grăbeşte să le susţină. Cu alte cuvinte, dacă oferta PSD pare să fie „democraţie iliberală şi prosperitate”, cea a opoziţiei este „democraţie liberală precară şi sărăcie”.

Nu avem încă niciun partide politic, parlamentar sau nu, care să propună creşterea calităţii sistemului democratic şi, simultan, creşterea nivelului de trai. Iar ăsta e cel mai grav lucru care ni se putea întâmpla. Fiindcă în absenţa unei astfel de oferte, majoritatea va continua să accepte oferta PSD (din simplul motiv că, în privinţa nivelului de trai, oferta opoziţiei e semnificativ mai proastă).  Iar asta înseamnă că şansele ca în România să se instaureze un regim propriu-zis iliberal, ca în Ungaria sau Polonia, sunt neliniştitor de mari.

II. Ce cred şi ce nu cred pe tema justiţiei

1. Nu cred că protocoalele dintre SRI şi parchete probează, prin ele însele, imixtiunea SRI în anchete penale, deci că simpla lor invocare demonstrează o subminare a independenţei justiţiei. Cred, pe de altă parte, că respectivele protocoale nu trebuiau să existe, fiindcă sunt discutabile din punct de vedere etic. În codurile etice ale companiilor (şi, în general, ale organizaţiilor) li se cere explicit angajaţilor/membrior să evite nu doar conflictul de interese, ci şi aparenţa conflictului de interese. În cazul justiţiei, obligaţia înrudită ar fi aceea de ate abţine de la acţiuni şi declaraţii care limitează independenţa justiţiei sau care au aparenţa că limitează independenţa justiţiei. Faptul că şefii parchetelor şi cei ai SRI au ignorat problemele etice care apar prin semnarea protocoalelor nu e deloc un semn bun în ceea ce priveşte calitatea organizaţiilor pe care respectivii şefi le conduc.

2. Nu cred că o decizie a Curţii Constituţionale poate fi încălcată. Cred, pe de altă parte, că deciziile Curţii Constituţionale pot fi criticate.

3. Nu cred că justiţia din România îndeplineşte în momentul de faţă standardele de independenţă pe care le regăsim în Danemarca, în Olanda, în Germania sau în Marea Britanie, de exemplu. Cred, pe de altă parte, că nici susţinătorii PSD, nici cei care se opun PSD nu dau doi bani pe standardele astea. Cred, pe scurt, că niciun partid politic de la noi nu vrea cu adevărat o justiţie independentă. Acelaşi lucru îl cred şi despre mulţi protestatari anti-PSD.

4. Cum astea sunt credinţele mele, mă tem că nu sunt pe placul niciunei tabere de la noi. Ceea ce, sincer să fiu, nu mă deranjează câtuşi de puţin.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist