Caută 
1 MIN
Acţiunea începută cu Ordonanţa 13 şi reluată apoi, tenace, în diverse forme, s-a împlinit, apoteotic, în aceste zile, când au fost eliberaţi din închisoare o serie de condamnaţi definitiv. Ştim cu toţii ce se află la mijloc: o hotărâre a Curţii Constituţionale conform căreia, din 2014 încoace, completurile de cinci judecători de la Înalta Curte ar fi fost constituite ilegal, întrucât doar patru din cei cinci membri fuseseră traşi la sorţi.
Această decizie a Curţii Constituţionale ridică mai multe semne de întrebare. Mai întâi, e ciudat că presupusa disfuncţionalitate a fost observată abia acum (dacă este vorba într-adevăr de o disfuncţionalitate, fapt pe care unii specialişti îl contestă). În al doilea rând, nu se poate să nu constatăm coincidenţa dintre momentul deciziei Curţii şi faza în care ajunsese unul dintre procesele inculpatului Liviu Dragnea. În sfârşit, după cum ne atrage atenţia cunoscutul magistrat Cristi Danileţ, Curtea Constituţională însăşi se află de ceva vreme (inclusiv atunci când a dat respectiva hotărâre) în ilegalitate, fiindcă unul dintre judecători e încă acolo deşi a depăşit mandatul de nouă ani. Situaţie care, în chip inexplicabil, a scăpat ochiului atât de vigilent al lui Tudorel Toader.
Aşadar, au ieşit din închisoare nume cunoscute: Elena Udrea, Alina Bica, Dan Şova, Constantin Niţă, Rudel Obreja. Declaraţiile lor sunt trase la indigo: se consideră nevinovaţi, victime ale unui sistem abuziv, ale unei conspiraţii tenebroase, rezultând din colaborarea între serviciile secrete şi DNA. Fostul boxer Rudel Obreja s-a apucat să relateze cum judecătorii primeau în timpul procesului bileţele în care li se comanda ce sentinţă să dea (scenariul e cunoscut, au mai brodat şi alţii pe marginea lui). Dan Şova pretinde că tocmai judecătorul care nu fusese tras la sorţi a determinat condamnarea lui. Elena Udrea declară, fireşte, că nevinovăţia ei este acum de domeniul evidenţei. Iar posturile de televiziune care ani de zile au văzut în Elena Udrea o întruchipare a răului absolut o socotesc astăzi o martiră şi un exemplu luminos.
Aceste procese au fost suspendate şi vor fi reluate anul viitor. Vor urma, cu siguranţă, alte decizii similare. Operaţiunea de demolare a justiţiei va continua cu aportul decisiv al lui Tudorel Toader. Ranchiunos, făţarnic, insinuant, urmărindu-şi cu îndărătnicie scopurile, surd la vocea societăţii civile (căreia îi preferă Antena 3, unde dă interviuri în direct din cabinetul de rector), Toader a trecut la treabă imediat după Crăciun. Procedează în cel mai autentic stil mafiot, eliminându-i pe toţi cei indezirabili. Se va putea lăuda, în final, cu o performanţă fără echivalent: ca ministru al justiţiei a reuşit să distrugă justiţia.
* * *
Cine mai riscă să facă, astăzi, previziuni în politică? Vedem cum candidaţi socotiţi perdanţi siguri devin preşedinţi, cum majorităţi parlamentare se năruie fără preaviz, cum partide fac alianţe bizare. Nu mă voi lansa, aşadar, în pronosticuri pentru 2019. Nu cred însă că greşesc încercând să anticipez climatul în care se vor desfăşura cele două înfruntări politice majore de anul viitor, europarlamentarele şi alegerile prezidenţiale.
Cert este că PSD va recurge la toate mijloacele ca să acapareze întreaga putere. La scrutinul pentru Parlamentul european el va miza pe diabolizarea opoziţiei. Unul dintre refrene e de pe acum cunoscut: pesediştii, şi cei de la vârf şi cei de la „bază“, reamintesc până la saţietate că europarlamentarii opoziţiei au votat împotriva României toamna trecută, trădându-şi astfel ţara. Sigur, aici e o minciună flagrantă, pentru că nu împotriva României au votat acei parlamentari ci împotriva guvernului Dragnea-Dăncilă. Dar falsul patriotism şi tema „trădării“ pot înfierbânta minţile unor categorii de votanţi.
Pentru prezidenţiale, doar Klaus Iohannis şi-a anunţat deocamdată candidatura. Nu ştim încă ce candidat (candidaţi?) va avea coaliţia PSD-ALDE. Va fi Liviu Dragnea, după ce justiţia lui Tudorel Toader îl va scoate curat ca lacrima? Va încerca (din nou) marea cu degetul Călin Popescu Tăriceanu? Un lucru e cert: campania anti-Iohannis va fi una violentă. Şi aici regăsim refrene cunoscute: Iohannis – preşedintele care i-a dezbinat pe români (vă amintiţi sloganul lui Ponta din 2014: „Preşedintele care uneşte?“), Iohannis – avid să se îmbogăţească, Iohannis – „străinul de neam“. Mai mulţi lideri social-democraţi au repetat în vremea din urmă că ţara va trebui, în sfârşit, să aibă un preşedinte „român“. O astfel de campanie e în logica orientării actuale a PSD-ului, o orientare tot mai apăsat xenofobă şi populistă. Adaug că şi ceilalţi candidaţi ai opoziţiei, dacă vor fi, se vor bucura de un tratament identic („Cioloş – fiul lui Soros“, „Cioloş – cel care vorbeşte bruxelleza nu limba română“ etc.). Va fi greu. Sa sperăm totuşi că electoratul se va pronunţa în cunoştinţă de cauză şi va dovedi maturitate.
Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, critic literar şi scriitor
