Nu a mai aşteptat să-şi ia permis, dar a luat un dosar penal

joi, 24 mai 2018, 12:30
1 MIN
 Nu a mai aşteptat să-şi ia permis, dar a luat un dosar penal

Un tânăr în vârstă de 20 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de către poliţişti, la volanul unui autoturism, prin Leţcani, cu toate că nu avea permis de conducere. 

„La data de 23 mai, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi europene au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr de 20 de ani, din municipiul Iaşi. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

 

 

Comentarii