De Sănătate

Punem punctul pe știi

Nu a trecut pericolul pentru fetiţa opărită cu ciorbă

sâmbătă, 06 martie 2021, 02:50
1 MIN
 Nu a trecut pericolul pentru fetiţa opărită cu ciorbă

Fetiţa cu arsuri grave pe 40% din corp, adusă sâmbăta trecută de la Huşi la Iaşi după ce s-a opărit cu ciorba de pe foc, este în continuare în stare gravă. Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” au precizat că va rămâne pentru tratamentul necesar la Iaşi şi că în perioada următoare vor începe intervenţiile chirurgicale. 

„S-au efectuat toaletările plăgilor standard, conform programului propus şi a planului terapeutic pe care l-am stabilit. Vor urma intervenţiile chirurgicale care trebuie realizate într-un moment prielnic, în aşa fel încât să fie toate şansele ca aceste grefe să fie viabile”, a declarat dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii. Medicii au mai precizat că în acest moment sunt tratate în spital două cazuri grave de arsuri în rândul copiilor, pe lângă fetiţa în vârstă de doi ani, aici fiind internat şi un copil de trei ani, tot în stare gravă.

Cei doi copii necesită terapie specifică în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Reamintim că săptămâna trecută doi copii din Huşi, o fetiţă şi un băieţel de aproximativ doi ani, au fost transferaţi la Iaşi cu arsuri produse prin lichid fierbinte. Mamele celor doi copii s-au întâlnit să facă mâncare împreună, fiecare cu copilul ei, iar în timp ce acestea tăiau zarzavat la o masă, copiii au mers la aragaz şi au tras oala cu ciorbă care fierbea. Fetiţa s-a ales cu arsuri grave pe 40% din corp, iar băieţelul, cu arsuri pe 6%. 

Comentarii