Nu au mai apărut cazuri noi de pestă porcină

miercuri, 25 septembrie 2019, 01:50
2 MIN
 Nu au mai apărut cazuri noi de pestă porcină

De la descoperirea focarului de pestă porcină africană, săptămâna trecută, la Butea, „nu au fost semnalate cazuri noi, şi sperăm să nu apară”, a declarat, ieri, prefectul Marian Şerbescu. 

El a precizat că a fost instituită o zonă de protecţie pe o rază de 3 km în jurul locului, dublată de una de supraveghere, pe o distanţă de 10 km în jurul gospodăriei unde au fost identificate cele două animale bolnave. „Nu am luat decizia sacrificării tuturor suinelor din comună decât dacă mai apar cazuri”, a adăugat Şerbescu la şedinţa Colegiului prefectural. Atât el, cât şi şeful Direcţiei Sanitare Veterinare, prezent la întrunire, s-au arătat nedumeriţi de apariţia acestui focar la peste 100 km de un altul declarat. Până la încheierea anchetei, supoziţia rămâne transmiterea bolii prin furaje.

Pregătirile pentru Sărbătorile Iaşului sunt în toi. „Pe 9 octombrie, forţele de ordine vor intra în dispozitiv, fiind coordonate de cei de la Brigada mobilă Bacău”, a anunţat prefectul Marian Şerbescu. Vineri, 11 octombrie, Moaştele Sf. Parascheva vor fi scoase în faţa Catedralei Metropolitane şi va începe pelerinajul. În prima zi a săptămânii în care încep Sărbătorile Iaşului, va avea loc şedinţa de cooperare, unde, împreună cu reprezentanţii Mitropoliei, vor fi puse la punct toate măsurile organizatorice care ţin de menţinerea ordinii.

Cum se va putea vota după ora 21

O noutate la alegerile din această toamnă este că se va putea vota şi după ora 21, ora la care, în mod obişnuit, secţiile de votare se închid. Votul poate fi exprimat până nu mai târziu de ora 23.59, dar în anumite condiţii. „Dacă la ora 21 sunt oameni pe culoar sau în afara secţiei, la rând, aştepând să îşi exercite dreptul la vot, doi membri ai secţiei respective vor număra şi vor monitoriza numărul de persoane şi doar acele persoane vor putea să îşi mai exercite dreptul la vot după ora 21”, a explicat prefectul Marian Şerbescu. Aşadar, dacă cineva vine, de exemplu, la ora 22 cu intenţia de a se aşeza la rând, nu va fi primit, a adăugat reprezentantul Guvernului în teritoriu. 

Comentarii