Nu vine Sfârşitul Lumii, ci doar al lunii!

vineri, 04 decembrie 2020, 08:00
2 MIN
 Nu vine Sfârşitul Lumii, ci doar al lunii!

* Anul ăsta, 2020, este unul diferit, după cum bine (sau rău) v-aţi dat seama încă de prin primăvară, un an în care virusul mic a răsturnat planeta mare şi a întors cu dosul în sus relaţiile dintre oameni. Anul ăsta, 2020, se isprăveşte în curând: au rămas din el doar patru săptămâni, care trec repede cu gândul la brad, purcel, beteală, cârnaţi, globuri, sarmale şi alte accesorii nelipsite – mai ales că, pe fondul pandemiei, nu se mai irosesc fonduri pentru petrecut Revelionul prin staţiuni sau localuri şi nici pentru ţinute festive, banii respectivi fiind folosiţi pentru a aduce în casa fiecăruia mai multe produse cu specific de Sărbători, mai mult ler (la bidon sau la trei sferturi)…

* Chiar dacă un asteroid ar lovi planeta, chiar dacă ar erupe toţi vulcanii, s-ar topi toţi gheţarii, ne-ar invada toţi extratereştrii, Godzilla ne-ar strivi toate oraşele, iar viruşii ar juca ţonţoroiul pe toată planeta, mai rău ca în filmele SF catastrofice, chiar dacă ar fi sfârşitul lumii, la sfârşitul lunii unii români tot vor porni cu pluguşorul, cu obiceiurile de iarnă grea, omătu-i mare, aducând speranţa că semne bune anul are; oricum, mulţi dintre ei umblau mascaţi şi în anii trecuţi, iar un costum de urs sau de capră reţine şi mai bine decât o banală mască textilă coronaviruşii gazdei (nu mai vorbim de măştile celor de la Ruginoasa)…

* Singura condiţie este ca respectivii urători să aibă ce ura, să nu stea ca popândăii şi să-şi caute cuvintele; iată de ce respectăm şi noi tradiţia şi ne luăm (ca în fiecare an, la vremea asta) o scurtă pauză de la rubrică, de care profităm pentru a ne lua la pilă clopoţeii, a schimba pielea buhaiului, a face bici din orice şi, mai ales, pentru a căuta cuvintele potrivite, de pus în gura fiecărui personaj care ne va ura în ultimul număr al ziarului pe anul de pandemie 2020. În linii mari, cam ştiţi despre ce vorbim, aşadar să ne revedem sănătoşi cât mai repede. Pe curând! Purtaţi mască şi peste nas! Păstraţi distanţa de minimum 1,5 metri! Spălaţi-vă des pe mâini cu apă şi săpun! Ţineţi minte că spirtul medicinal e doar pentru uz extern! Aerisiţi cât mai des încăperile, mai ales că ne aflăm în post, când se mănâncă multă fasole!

Comentarii